ORA de IARNĂ vine la NOAPTE. Ce facem cu CEASURILE

ORA de IARNĂ vine la NOAPTE. Ce facem cu CEASURILE

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 octombrie. Astfel, ora 04:00 dimineaţa va deveni ora 03:00. Ora va fi modificată din nou, în primăvară, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna martie.

În țara noastră, sistemul “ora de iarnă – ora de vară” a fost instaurat în 1932. Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, respectiv în prima duminică a lunii octombrie.

Această practică a rămas valabilă până în 1943, când legea trecerii la oră de vară nu a fost în vigoare. De abia după 36 de ani, în 1979, s-a revenit la acest procedeu.

Rusia a trecut permanent la ora de iarnă, în 2014, punând capăt unei experienţe de trei ani în care ţara a funcţionat tot timpul anului după ora de vară. În luna iulie a acelui an, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat o lege care pune capăt acestui sistem şi prevede revenirea la ora de iarnă (GMT+3) în mod permanent.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rusia s-a întors, astfel, la modelul cu 11 fusuri orare pentru teritoriul său, care se întinde din Kamceatka, în Pacific, până în enclava Kaliningrad, la frontiera Uniunii Europene, după ce acesta fusese redus la nouă fusuri orare de fostul preşedinte Dmitri Medvedev.

Una dintre principalele reforme ale lui Medvedev a fost ca ţara să treacă permanent la ora de vară (GMT+4), în 2011, pe baza ideii că schimbarea orei este dăunătoare pentru ritmul biologic al oamenilor, un lucru nociv la adresa sănătăţii oamenilor, care provoacă stres.

Doar că schimbarea de atunci a provocat un val de nemulţumiri în rândul rușilor, mulţi respingând ideea de a se trezi cu o oră mai devreme în dimineţile reci de iarnă.

Crimeea a trecut la ora Moscovei în martie, la scurt timp după alipirea sa la Rusia, renunţând astfel la ora ucraineană, care are două orare, de vară şi de iarnă.

Belarusul a urmat exemplul Moscovei şi a trecut la ora de vară permanentă în 2011, dar preşedintele Aleksandr Lukaşenko a refuzat – în 2014 – să treacă la ora de iarnă.

În schimb, Turcia a luat hotărârea de a nu mai trece la ora de iarnă, abia în acest an, pentru a le da şansa cetăţenilor să se bucure mai mult de soare.