Editura Evenimentul si Capital

Oprea, atacat de cei care-l curtau politic

Gabriel Oprea nu a fost apărat nici măcar de colegii de coaliție
Autor: | | 1 Comentarii | 1223 Vizualizari

După o perioadă în care a curtat UNPR-ul, PNL s-a întors împotriva lui Gabriel Oprea și acum cere anchetă parlamentară care să verifice dacă acesta a abuzat sau nu de escorta poliției

În afara anchetei parlamentare, liberalii vor să depună o moțiune simplă împotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea. „La Senat am decis să propunem grupurilor parlamentare să depunem mâine (astăzi- n.red.) o moțiune simplă pe această temă și Comisia de apărare să ceară audieri în acest caz, tocmai pentru a vedea cum se prezintă situația reală”, a spus co-președintele PNL Vasile Blaga.

Totuși, ieri, Alina Gorghiu a recunoscut și faptul că, în perioada în care PNL căuta susținere pentru moțiunea de cenzură, ea și Vasile Blaga l-au vizitat pe Oprea la sediul Internelor. „Evident că nu are niciun fel de legătură discuția noastră cu domnul Oprea pe moțiune cu faptul că dorim în mod clar să aflăm care este adevărul”, a susținut Gorghiu. Și premierul Victor Ponta a comentat, ieri, acuzațiile la adresa lui Oprea, dar a dirijat discuția către relația pe care liberalii au avut-o cu acesta. „Îmi aduc aminte că, în fiecare dimineață, îl chema Klaus Iohannis să-i spună să rupă coaliția, să-l pună primministru. După aceea, venea doamna Gorghiu la Ministerul de Interne, la cafea, după aia Predoiu înălța niște ode prin presă”, a arătat Ponta. El a mai afirmat că ceea ce se întâmplă este „o lecție foarte bună pentru toți și pentru dl Oprea”. Liviu Dragnea (PSD) și Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) au încercat să scape de întrebările presei pe acest subiect.

Sfătuit de Iohannis să plece

Președintele Klaus Iohannis a declarat aseară că l-a sfătuit pe Gabriel Oprea să-și dea demisia, dar nu i-a dat un termen. „L-am invitat pe vicepremierul Oprea la o discuție fiindcă am dorit să primesc lămuriri. Am avut această discuție în cursul acestei serii (aseară-n. red.). L-am sfătuit să-și dea demisia”, a spus Iohannis. El așteaptă rezultatele anchetei și a criticat „proasta gestionare a crizei”: „Apare multă emoție și opinia publică are dreptul la informații. Întreaga comunicare pe acest accident a fost catastrofală.”

Lămuriri publice

Vicepremierul Gabriel Oprea a susținut, ieri, o declarație de presă în care a expus propria versiune asupra evenimentelor, refuzând să răspundă la întrebări. Iată principalele sale afirmații:

  • Ca urmare a solicitării președintelui Iohannis, voi răspunde unor întrebări. 
  •  Din respect pentru familia îndurerată, am ales să nu fac declarații.
  • Accidentul s-a petrecut (...) în timpul unei deplasări desfășurate în scop profesional. Detaliile (...) au fost puse la dispoziția Parchetului. Coloana s-a oprit, nu am știut de ce. Nu am văzut accidentul, nu am știu că este vorba despre un accident. Am văzut doar mașina de poliție din față oprită și pe cei doi polițiști coborând și alergând. Unul dintre ei ne-a făcut semn să continuăm deplasarea.
  • Speculațiile potrivit cărora în activitatea mea aș fi încălcat legea sau aș fi folosit dispozitivul de însoțire în trafic fără temei legal, vă asigur că acestea sunt complect (sic!) nefondate.
  •  Voi continua să îmi fac cu responsabilitate datoria.
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate