Opozantul rus, Alexei Navalnîi, arestat din nou de poliţia din Moscova

Opozantul rus, Alexei Navalnîi, arestat din nou de poliţia din Moscova Alexei Navalnîi. Sursa foto: Arhiva EVZ

Unul dintre cei mai aprigi critici ai liderului de la Kremlin a fost, din nou, arestat de poliţia de la Moscova. Alexei Navalnîi a fost reţinut în apropiere de locuinţa sa şi transportat la o secţie de poliţie.

Opozantul a scris pe o reţea de socializare că autorităţile nu i-au comunicat motivul arestării. Potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Interne, Navalnîi a fost reţinut pentru că ar fi încercat să organizeze mai multe proteste neautorizate, lansând apeluri repetate în acest sens.

Principalul opozant al Kremlinului a executat două sentinţe administrative în acest an. Şi asta pentru organizarea unor manifestaţii de amploare anticorupţie în întreaga Rusie, la sfârşitul lunii martie şi mijlocul lunii iunie, interzise de autorităţi.

Ne puteți urmări și pe Google News