Avertisment CRUNT oferit de ONU. SE cer măsuri URGENTE, altfel CINCI MILIARDE de oameni urmează să fie AFECTAȚI

Avertisment CRUNT oferit de ONU. SE cer măsuri URGENTE, altfel CINCI MILIARDE de oameni urmează să fie AFECTAȚI

ONU a transmis un avertisment crunt pentru omenire. Lumea ar trebui să se îndrepte către natură pentru a identifica modalităţi mai eficiente în vederea asigurării unor provizii suficiente de apă, menţinerii purităţii acesteia şi protejării populaţiilor de efectele secetei şi ale inundaţiilor, este anunțul făcut Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), citat de Thomson Reuters Foundation.

Avertismentul ONU vine în contextul creşterii populaţiei mondiale şi a încălzirii planetei. Astfel, cererea de apă se va accentua, iar calitatea şi fiabilitatea aprovizionării va scădea, avertizează ONU în cadrul ediţiei din 2018 a raportului mondial privind valorificarea resurselor de apă.

Răspunsul la aceste provocări ar putea fi o intensificare a investiţiilor în protecţia ecosistemelor ce contribuie la reciclarea şi retenţia apei, precum zonele umede şi cu vegetaţie bogată, şi diminuarea cheltuielilor pentru construcţia de baraje din beton împotriva inundaţiilor ori a staţiilor de epurare a apelor reziduale.

Audrey Azoulay, director general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care coordonează raportul, a făcut apel la identificarea de "noi soluţii" pentru abordarea în mod eficient a "provocărilor emergente asociate securităţii apei determinată de creşterea populaţiei şi de schimbările climatice'', transmite publika.md.

Ne puteți urmări și pe Google News

''Dacă nu facem nimic, până în 2050 circa cinci miliarde de oameni vor trăi în zone cu acces redus la apă", a declarat ea în cadrul unui comunicat.

Se estimează că cererea de apă va creşte cu aproape o treime până în 2050, a declarat în preambulul raportului Gilbert Houngbo, preşedintele United Nations Water (UN-Water).

Pentru a gestiona cererea din ce în ce mai mare de apă - pentru potolirea setei, pentru agricultură sau producţia de electricitate - raportul recomandă "lucrul cu natura mai degrabă decât împotriva ei" în vederea unei utilizări mai eficiente, mai rentabile şi mai sănătoase a apei, atât pentru populaţie cât şi pentru mediul înconjurător.

''De prea mult timp lumea s-a orientat mai întâi către clădirile ridicate de mâna omului, sau infrastructuri "gri" pentru îmbunătăţirea valorificării resurselor de apă", a notat Houngbo. "Procedând astfel, de multe ori au fost trecute cu vederea metodele tradiţionale şi indigene care cuprind abordări mai ecologice", a adăugat el.

Raportul evidenţiază beneficiile "soluţiilor naturale", care utilizează sau imită procese naturale pentru creşterea disponibilităţii apei, îmbunătăţirea calităţii acesteia şi reducerea riscurilor asociate dezastrelor asociate inundaţiilor, secetei şi schimbărilor climatice.