ONU ÎNCURAJEAZĂ MAREA MIGRAȚIE CĂTRE EUROPA

ONU ÎNCURAJEAZĂ MAREA MIGRAȚIE CĂTRE EUROPA

244 de milioane trăiau în 2015 în altă țară decât aceea în care s-au născut, cu 100 de milioane mai mult decât în 1990 și de trei ori mai mulți decât în 1970. Sunt informații oficiale din raportul ONU asupra Migrației în 2018. Același studiu arată că Europa și Asia găzduiau în 2015 nu mai puțin de 75 de milioane imigranți fiecare în 2015, urmate de continentul nord american cu 54 de milioane de imigranți.

Sunt date seci, care dau însă o idee destul de clară despre cataclismul demografic care lovește țările dezvoltate. Numai la nivel european, e vorba de o populație practic de două ori mai mare decât a României. Culmea e că Organizația Națiunilor Unite nu se ocupă decât în treacăt de miliardele de probleme care apar în urma unei astfel de mutări de populații, mult mai amplă decât marile migrații care au dus la prăbușirea Imperiului Roman. Ba dimpotrivă, studiul crede că imigrația de proporții este un lucru benefic și care trebuie încurajat. Argumentele sunt mai ales de ordin economic. Experții ONU vorbesc în raportul mai sus amintit de faptul că veniturile imigranților cresc de până la 12 ori după relocare și că de asta beneficiază atât familiile rămase acasă, cât și țările de origine. Și pentru țările de destinație e un câștig, susțin aceiași experți, amintind de criza de forță de muncă din sectoare precum servicile sau construcțiile. Câștigul pare însă numai al marilor angajatori, susține însă Philippe de Villiers: “Nu Renaud Camus a inventat aceastăexpresie, Le Grand Remplacement. Este un fals proces. Migrația de înlocuire este un plan al ONU. Sunt interesele marilor antreprenori post-națiuni, care vor să înlocuiască forța de muncă autohtonă, care este scumpă, cu populația nou-venită, care este mult mai ieftină”

Și, într-adevăr, cam acesta pare să fie adevărul. ONU a lansat acest termen. Divizia pentru populație a Departamentului Afacerilor Economice și Sociale a publicat un raport intitulat sugestiv „Migrația de înlocuire, o soluție pentru declinul și îmbătrânirea populației”. Studiul arată că în perioada 1995-2050, populația tuturor țărilor europene se va diminua, iar îmbătrânirea va atinge un nivel fără precedent. Astfel, țări ca Italia, Bulgaria sau Estonia vor pierde chiar o pătrime din populație. Specialiștii ONU nu văd posibilă stoparea acestui fenomen printr-o creștere a natalității, ci prin sporirea masei de imigranți. Astfel, pentru a menține populația la același nivel ca în anii 1990, Europa în întregul ei ar trebui să accepte dublarea numărului de imigranți din ultimul deceniu al secolului trecut. Pentru a evita însă procesul de îmbătrânire, imigrația va trebui să fie însă mult mai mare. În țări precum Marea Britanie sau Franța ar fi chiar vorba de valori ale imigrației de două până la patru ori mai mari.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă acest flux de populație se va produce, imigranții și descendenții lor vor deveni o fracțiune extrem de importantă din populație, între 30 și 39 la sută din populație în țări precum Germania și Italia.

 

V-am prezentat astăzi cifrele și motivele socio-economice ale marii migrații a cărei țintă este Occidentul. Mâine veți afla ce cred conspiraționiștii și liderii de opinie ai extremei drepte că se ascunde în spatele acestui plan de a transforma Europa într-un creuzet demografic, într-un experiment uman fără precedent în existența speciei noastre.