Editura Evenimentul si Capital

Olli Rehn și-a dat DEMISIA din postul de comisar pentru Afaceri Economice

14-06/olli-rehn-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 294 Vizualizari

Comisarul pentru Afaceri Europene Olli Rehn a demisionat din funcţie. Până la încheierea mandatului Comisiei Europene, în această toamnă, el va fi înlocuit de compatriotul său finlandez Jyrki Katainen, a anunţat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.

Olli Rehn, de orientare liberală, comisar din 2004, a fost ales deputat european, iar miercuri şi-a anunţat oficial demisia din postul de comisar, a anunţat reprezentanţa finlandeză la Bruxelles. Rehn a devenit o figură marcantă în timpul crizei, fiind considerat în ţările cele mai grav afectate drept încarnarea austerităţii, relatează AFP, citat de Mediafax.

"Am decis să încredinţez sarcinile lui Rehn domnului Katainen", a declarat Jose Manuel Barroso, într-o conferinţă de presă.

Katainen, fost premier al Finlandei, va ocupa această funcţie până la 31 octombrie şi va participa la viitoarele reuniuni ale miniştrilor de Finanţe din zona euro, unde va fi abordată în principal problema unui posibil nou ajutor pentru Grecia.

Numirea în acest post este de bun augur pentru Katainen, în vârstă de 42 de ani, care şi-a anunţat în aprilie demisia din postul de premier al Finlandei, pentru a lucra în instituţiile europene. El vizează un post important în viitoarea Comisie Europeană şi a participat deja la conducerea portofoliului Afacerilor Economice, de mai multe luni.

Postul de comisar pentru Afaceri Economice are un rol major în Executivul UE şi a dobândit o importanţă tot mai mare în timpul crizei datoriilor din zona euro. Această funcţie este una dintre cele mai apreciate de aspiranţii la posturile de comisari.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista noilor miniștri din Guvernul Mihai Tudose 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate