Olguța Vasilescu afirmă că în iunie Legea salarizării va ajunge în Parlament

Olguța Vasilescu afirmă că în iunie Legea salarizării va ajunge în Parlament

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, astăzi, că proiectul legii salarizării unitare este în acest moment discutat la nivel interministerial, urmând să aibă loc discuţii şi cu partenerii sociali, astfel încât, cel târziu în luna iunie, să fie transmis în Parlament pentru aprobare.

„Termenul este trimestrul al doilea al acestui an. Din luna aprilie-mai noi trebuie să o avem deja în curs de finalizare, ca maxim în luna iunie să intrăm cu ea în Parlament", a spus Olguța Vasilescu, după o şedinţă a Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor.

Ministrul a precizat că au loc în acest moment discuţii între ministere, instituţiile urmând să desemneze câte o persoană pentru a prezenta punctele de vedere. O problemă, potrivit Olguţei Vasilescu, este că unele categorii de bugetari au fost desfiinţate, faţă de proiectul lăsat la Ministerul Muncii, iar aceste lucruri trebuie verificate.

După aceste discuţii vor urma negocieri şi cu partenerii sociali. Olguța Vasilescu a afirmat că raportul avut în vedere între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat va fi de 1 la 13. Potrivit proiectului discutat de către Guvernul Cioloş, noua lege este programată să fie aplicată din iulie anul viitor, la aceste salarii urmând să se ajungă în trepte, până în 2022.

Ne puteți urmări și pe Google News