„Oidip”, spectacol sold-out la Festivalul Naţional de Teatru

„Oidip”, spectacol sold-out la Festivalul Naţional de Teatru

Trupa Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu se va afla în turneu la Bucureşti, în perioada 26 – 31 octombrie pentru a prezenta spectacolele „Mozart Steps” şi „Oidip” în cadrul selecţiei oficiale a Festivalului Naţional de Teatru (FNT).

După premiera oficială de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din 5 octombrie și reprezentaţia specială din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete, va avea două reprezentaţii la Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu) miercuri, 29 octombrie, ora 21.00, şi joi, 30 octombrie, ora 18.00. La numai o săptămână după punerea în vânzare a biletelor, organizatorii au anunţat că ambele reprezentaţii sunt sold-out. „Oidip” este o întoarcere, cum spune regizorul, la mai vechile sale preocupări pentru tragic. Este o pictură a spaimelor, a presentimentelor și a nefericirii, în spiritul marilor maeştri, o tălmăcire actuală a unui destin de legendă. Din distribuţie fac parte Constantin Chiriac, Mariana Mihu, Diana Văcaru Lazăr, Diana Fufezan, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Florin Coşuleţ, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Pali Vecsei, Emöke Boldizsár, Veronica Arizancu, Cristina Stoleriu şi Cristina Ragos.

Publicul bucureştean are ocazia să vadă şi o creaţie în care actorii TNRS explorează zona teatrului-dans. Este vorba despre spectacolul „Mozart Steps”, care este programat pentru luni, 27 octombrie, ora 20.30, la Centrul Cultural „Ion Manu” Otopeni. „Mozart Steps” este un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu care combină muzica occidentalului Mozart şi muzica orientală, egipteană. Nu mai puţin de 30 de performeri vor evolua pe scenă, atât actori de la secția română și secția germană a Teatrului Național din Sibiu, cât și studenți de la Secția de Actorie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Aceştia sunt Veronica Arizancu, Florin Coşuleţ, Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Pătru, Daniel Plier, Vlad Robaş, Marius Turdeanu, Liviu Vlad, Arina Ioana Trif, Anca Pitaru şi studenţii Vlad Bacalu, Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Iulia Pop, Tudor Răileanu, Maria Soilică, Cristi Timbuş, Maria Tomoiagă, Alexandra Şerban şiTeodora Voineagu.

Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară în perioada 24 octombrie – 2 noiembrie 2014. În cele zece zile de festival vor avea loc 83 de reprezentații ale unor spectacole din București şi din țară, precum şi alte evenimente: expoziții, conferințe, lansări de carte, spectacole de teatru radiofonic, spectacole de teatru de televiziune.

Ne puteți urmări și pe Google News