Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Ofițer de poliție CONDAMNAT pentru că A OMORÂT un om

Autor: | | 0 Comentarii | 865 Vizualizari

Șeful Poliției Gătaia a fost condamnat pentru că a omorât un om. Ofițerul i-a tras un pumn bărbatului pe care îl ancheta, la secție. Lovitura a fost ”bărbătească”, astfel că victima a căzut și s-a lovit fatala la cap, decedând în spital, câteva zile mai târziu.

Tribunalul Timiș a anunțat sentința în procesul polițistului Daniel Disagă, șeful Poliției Gătaia, judecat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Astfel, Disagă a fost condamnat, săptamâna trecută, de Tribunalul Timiș la cinci ani de închisoare. De asemenea, polițistul și Poliția Timiș vor trebui să plătească familiei victimei despăgubiri morale de 50.000 de euro, la care se augă și suma de 7.000 de lei, chletuieli de înmormântare. În plus, aceiași, sunt obligați la plata unei rente viagere lunare de 500 euro pentru copiii victimei. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut că ”la data de 9 august 2014,  în jurul orei 17.30, în timp ce se afla în Biroul de investigaţii criminale din sediul Poliţiei oraşului Gătaia, inculpatul Disagă Daniel-Ion, ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Timiş, i-a aplicat victimei I. G., aflată sub influenţa alcoolului, o lovitură de pumn în zona bărbiei, lovitură în urma căreia victima s-a dezechilibrat şi a căzut apoi pe podea, iar în cădere s-a lovit cu capul de mobilierul din zonă precum şi de parchetul laminat de pe jos, suferind în acest mod un traumatism cranio-cerebral închis, soldat cu hemoragie cerebrală, leziuni traumatice ce au condus apoi în scurt timp la decesul acesteia”.              




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate