Editura Evenimentul si Capital

Odorizantele de cameră, pericolul ascuns din casă

O mirosi frumos, dar un simplu „puf” te poate îmbolnăvi! FOTO: SHUTTERSTOCK
Autor: | | 0 Comentarii | 1182 Vizualizari

Conțin numeroase chimicale, una mai iritantă ca alta, așa că, la fiecare pulverizare, fără să știți, vă puneți sănătatea în pericol

Vedem zilnic, la televizor, reclame la tot felul de spray-uri sau dispozitive care împrăștie un miros – spun producătorii – exact ca în natură. În realitate, însă, aceste odorizante de cameră, de orice tip și sub orice formă, numai „naturale” nu sunt. Lista substanțelor chimice (cele care imită mirosurile emise de „mama natură”) împrăștiate în casă odată cu parfumul din spray este lungă. Cercetătorii de la EWG (Grupul de Muncă Ecologică) au stabilit că acestea fac parte din următoarele categorii:

1. Clasa substanţelor iritante şi bronhoconstrictoare

2. Clasa substanţelor genotoxice şi mutagenice

3. Clasa substanţelor hepatotoxice (ucigaşi ai celulelor hepatice)

4. Alergeni ai celulelor

5. Neurotoxine

6. Toxine reproductive

7. Poluanţi ai aerului din interior şi substanţe chimice de oxidare care produc compuşi alergenici atunci când sunt expuse la aer.

Ne spun că sunt „parfumuri” S-a dovedit că odorizantele, în marea lor majoritate, conţin aceste câteva zeci de substanţe chimice şi apă. Pe etichete, producătorii nu trec, însă, toate ingredientele sau, dacă le trec, le denumesc succint „ingrediente privind controlul calităţii” sau „parfumuri”.

Substanţele sunt, în realitate, extrem de periculoase pentru toţi cei care le inspiră. Nu sunt benefice nici pentru copii, nici pentru animale, iar pentru pacienții care suferă de afecțiuni respiratorii sau dermatite alergenice sunt o adevărată amenințare. În atare situație, de ce nu apar pe etichetă? Pentru simplul motiv că legile „secretului comercial” nu îi obligă pe comercianți să dezvăluie ingredientele produselor pe etichetă.

Cum să îți faci acasă propriul odorizant natural „de cameră”

Există o modalitate prin care săți ții familia departe de produsele nocive. De exemplu, poți să faci acasă propriul odorizant pentru cameră. Rețeta este simplă, iar ingredientele folosite sunt la îndemână și nu sunt dăunătoare. Ai nevoie de:

1 litru apă

2 linguri de oțet alb

8 picături ulei esențial de eucalipt

8 picături ulei esențial de tămâie

8 picături ulei esențial de lămâie

Toate aceste ingrediente se amestecă bine, iar lichidul obținut poate fi lăsat să se evapore în vase mici de sticlă, mirosul lui fiind atât de intens încât va „schimba” aerul din întreaga casă.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Sănătate

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate