Cine aduce în dezbatere existența unui plan pentru dispariția rasei albe este considerat neo-nazist, activist pentru supremația albilor, naționalist sau cel puțin un adept al teoriilor conspiraționiste.

Oficial, nimeni dintre mai-marii Uniunii Europene nu recunoaște că se încearcă înlocuirea populațiilor europene sau măcar metisarea acestora cu imigranții din Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Establishmentul politic susține că o astfel de teorie este o prostie sau o născocire a unor minți înfierbântate.

Dacă politicienii răspund punând etichete, adepții acestor teorii au argumente. Construcția europeană are la bază, cel puțin parțial, ideile faimosului conte Kalergi, același Kalergi care anunța că Europa viitorului va fi locuită de o rasă mixtă.

Dar nu numai existența, certă din punct de vedere istoric, a planului Kalergi, naște suspiciuni. Cei care susțin că în Occident se petrece un experiment demografic de proporții uriașe, destinat să înlocuiască popoarele albe, aduc în discuție o serie de factori, dintre care unii care țin de politica forțelor liberale care conduc Uniunea Europeană, alții de realități istorice incontestabile. Este evident că, în ultimele decenii, multe țări din Uniunea Europeană au încurajat o migrație de mari proporții și au pus în funcțiune mecanisme de integrare a noilor veniți, inclusiv conceptul de societate multiculturală. Pe de altă parte, este un fapt incontestabil că popoarele din Occident se confruntă cu o scădere și o îmbătrânire accelerată a populației.

E adevărat, de la metisarea sau chiar înlocuirea raselor europene și până la genocid e cale lungă. Nu se poate vorbi de „exterminarea unui grup național, etnic sau religios”. Dar definiția pe care o dă Organizația Națiunilor Unite este ușor diferită de cea din dicționare. ONU susține că mai multe acțiuni care vizează distrugerea, în tot sau în parte, a unui grup național etnic, rasial sau religios sunt considerate genocid. E vorba de uciderea membrilor unui astfel de grup, acțiuni care le provoacă daune fizice sau mentale, manevre care vizează să pricinuiască deteriorarea condițiilor de viață a respectivului grup dacă acestea duc la distrugerea acestuia în tot sau în parte, impunerea de măsuri pentru a preveni nașterile în acest grup și darea copiilor în adopție către alt grup.

În baza acestei definiții, adepții teoriei conspirației afirmă că în societățile occidentale se observă, mai intens de la an la an, un plan coordonat de distrugere a fundamentelor pe care s-au constituit națiunile europene. Obiectivele acestor malversațiuni ar fi distrugerea instituțiilor sociale și politice, a limbilor europene, a sentimentului național și a libertăților individuale.

Trei sunt alineatele din definiția dată de ONU care par, în opinia grupurilor naționaliste, să susțină existența unui plan împotriva popoarelor europene. E vorba, în primul rând, despre acțiunile care le provoacă daune fizice sau mentale. De decenii, marxismul cultural, devenit politică oficială în Vestul Europei, culpabilizează Occidentul atât pentru politicile coloniale, cât și pentru rasismul care a condus la tragedii uriașe în secolul trecut.

A nu repeta greșelile istoriei este o datorie, a inventa vinovății colective este însă cu totul altceva, mai ales că generațiile actuale nu au nicio legătură cu excesele coloniștilor sau cu crimele din cel de al doilea război mondial. Efectele acestei politici sunt însă foarte periculoase, pentru că dacă albii se simt vinovați pentru trecut, celelalte rase sunt îndemnate să adopte o atitudine de rasism în sens invers, adică de discriminare a albilor.

Cât privește încercarea de a limita natalitatea populațiilor albe, aici nu este vorba de o politică de stat. Sunt însă sute de ONG-uri, multe din ele finanțate foarte generos de elita globală, care încurajează planificarea familială, adică avorturile. Europa este însă într-o scădere puternică a populației și în plin proces de îmbătrânire. Deși ar fi normal, în aceste condiții, să existe politici clare și generoase de încurajare a familiei și a natalității, acest lucru nu se întâmplă decât în mică măsură, establishmentul liberal fiind mai degrabă preocupat de controversata educație sexuală a tinerelor generații.

În sfârșit, în ceea ce privește deteriorarea puternică a condițiilor de viață pentru a provoca distrugerea în tot sau în parte a unui grup, aici amploarea imigrației este argumentul forte al adepților teoriei genocidului albilor. Nu este vorba numai de faptul că viața unor întregi comunități a avut de suferit din pricina proximității unor tabere de imigranți, cum e cazul junglei de la Calais. Presiuni uriașe de a accepta valul de imigranți se fac excluisiv asupra țărilor europene și tot numai lor li se cere să accepte multiculturalsmul și diversitatea. Astfel de presiuni nu se fac împotriva bogatelor state din Golf, în ciuda afinităților religioase și de civilizație pe care le au cu refugiații din Siria, de pildă. Africa trebuie să fie a africanilor, Asia a asiaticilor, dar Europa a oricui.

Concluzia e una singură: chiar dacă nu se poate vorbi de un genocid împotriva albilor, este evident că politicile radicale puse în operă de forțele liberale și elita mondială creează mari probleme unei părți semnificative a populațiilor europene. Cine nu vrea să accepte acest adevăr are la îndemână o dovadă cât se poate de concludentă- creșterea fără precedent a sprijinului electoral pentru partidele populiste antisistem și naționaliste.