Obama s-a adresat americanilor printr-o scrisoare: "Sunt mândru să spun că am construit noi baze pentru America"

Obama s-a adresat americanilor printr-o scrisoare: "Sunt mândru să spun că am construit noi baze pentru America"

La final de mandat preşedintele SUA se adresează americanilor printr-o scrisoare către americani în care iși apără realizările din cele două mandate la Casa Albă, în special reforma din domeniul sănătății și redresarea economiei

Casa Albă a publicat această scrisoare a președintelui însoțită de rapoarte de la fiecare ministere privind progresele realizate de la venirea la putere a lui Barack Obama în urmă cu opt ani, când principala economie a lumii era în pragul unei grave crize.   "În contextul în care mă pregătesc să predau frâiele și să îmi îndeplinesc datoria de cetățean, sunt mândru să spun că am construit noi baze pentru America", scrie cel de-al 44-lea președinte american.   Printre principalele realizări ale administrației sale, el citează redresarea economiei americane, reducerea operațiunilor militare din Afganistan și Irak, o reducere netă a dependenței de petrolul din străinătate și acordul de la Paris privind clima.   Însă reforma sistemului de asigurări de sănătate, "Affordable Care Act" (2010), cunoscută sub numele de Obamacare și pe care Donald Trump vrea să o abroge după învestirea sa la 20 ianuarie, este cea care figurează printre realizările din capul listei.   Obama a lansat o ofensivă înainte de plecarea sa în încercarea de a salva această reformă, piesă centrală a bilanțului său. Miercuri, el s-a aflat în Congres pentru a discuta cu democrații înainte de ceea ce se anunță ca fiind prima luptă majoră a viitoarei președinții.   Această vizită în Congres a coincis cu cea a vicepreședintelui ales Mike Pence, venit pentru o întâlnire cu congresmenii republicani care controlează cele două Camere.   "Abrogarea Obamacare este primul lucru pe ordinea de zi. Arhitectura versiunii de înlocuire se va forma, prin procedură legislativă, în săptămânile și lunile viitoare", a declarat Mike Pence la ieșire.   Trump însuși a atras anterior atenția asupra oricăror acțiuni precipitate, sfătuindu-i pe Twitter pe republicani să lase Obamacare "să se prăbușească singură sub propria greutate", potrivit activenews.ro