Treceam prin parcul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Aud că mă strigă o femeie și mă întorc.
Pe o bancă era o veche cunoștință. O vreme a fost supărată pe mine. Acum vreo 20 de ani, băiatul ei, seropozitiv, era marginalizat la școală, în clasa I. Mi-a cerut ajutorul. Pe atunci lucram la Evenimentul Zilei. M-am înfuriat când am auzit la ce tratamente era supus bietul copil, cum era alungat din clasă și nu doar de copii, ci și de dascăli. Am scris un articol și a fost și mai rău pentru ei. Am respectat toate regulile, inclusiv confidențialitatea, dar a fost ușor de depistat. O vreme nici nu m-a salutat, apoi înclina ușor capul când ne întâlneam. Niciodată nu am îndrăznit să încerc să-i ofer explicații, nici să o întreb de copil. Într-un fel, îmi era mie rușine de rușinea celor care s-au străduit atât de mult să îl facă să sufere pe un copil nevinovat. De aceea, mi-a fost drag să mă așez alături de ea. Era în halat și mi-a spus că este internată la Clinica de Psihiatrie, aflată în aceeași curte.
Era lucidă și conștientă că trebuie să urmeze un tratament. Voia cu disperare să se facă bine și imediat am înțeles de ce. A scos din buzunar un plic și mi-a spus: „Hai să-ți arăt de ce sunt așa de fericită!”. A scos mai multe fotografii în care am văzut doi tineri frumoși și o fetiță blondă, cârlionțată, de o frumusețe rară. „El e R. Și soția lui. Și fata lor, nepoata mea. Ai fi crezut că va ajunge aici?” Își stăpânea cu greu lacrimile, pe mine mă săgetau toate emoțiile. Băiatul ei este în continuare seropozitiv, trăiește în Miami, este programator, zâmbește fericit și își iubește mama. Care, din cauza luptei pe care a dus-o, s-a ales cu o boală. La despărțire m-a îmbrățișat; m-a ținut strâns lângă ea un timp și i-am simțit inima. Pe drum m-am gândit la o pildă care se potrivește mamelor, dar în acel moment am simțit că a fost scrisă pentru ea.
Se spune că, pe vremuri, între două triburi rivale a izbucnit un război, care a avut loc într-un sat. Războinicii dintr-o tabără au furat un copil și au fugit în locuri numai de ei știute. Cei mai puternici luptători din sat au pornit pe urmele lor, dar s-au întors după o zi fără să fi reușit să dea de ei. A doua zi, a apărut o femeie, zdrențuită, zgâriată, murdară, obosită, dar cu copilul în brațe, teafăr. Războinicii au înconjurat- o cu admirație și au întrebat-o:
Ne puteți urmări și pe Google News
-Femeie, cum de tu ai reușit, iar noi, nu?
-Pentru că nu era copilul nici unuia dintre voi!
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
