Editura Evenimentul si Capital

O vilă cochetă devine „acasă” pentru femeile bătute de brute

Secretarul de stat Luiza Cazacu, fericită că Bucureștiul are primul centru de urgență destinat victimelor violențelor domestice
Autor: | | 0 Comentarii | 318 Vizualizari

16 victime ale violenței domestice pot renunța imediat să mai locuiescă sub același acoperiș cu bestiile care le bat. În maximum 72 de ore, ele pot primi și un ordin judecătoresc care să le protejeze

Elena (28) de ani a fost una dintre bucureștencele abuzate în locuința căreia îi spunea „acasă”. A suportat bătăile primite de la tatăl ei timp de șase luni, pentru că nu avea unde să stea după ce făcea plângerea. Apoi, trebuia să se întoarcă în casa părintelui-bestie.

De ieri, femeile care sunt în situația Elenei au o șansă în plus să scape după prima faptă de violență suportată. Mamele, fiicele și iubitele, cu domiciliul în București, care sunt abuzate fizic, sexual sau psihic pot scăpa de bestiile de lângă ele imediat ce reclamă abuzul. Asta pentru că ieri s-a inaugurat centrul social de urgență destinat victimelor violenței domestice, realizat la inițiativa Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați. „Aici vor fi cazate persoanele care sună la Poliție sau care au nevoie de intervenția Ambulanței în urma unui abuz suferit în familie și care doresc să fie extrase din locuința unde sunt victime”, explică Adrian Chesnoiu, managerul de proiect.



Ascunzătoare cochetă

Centrul de urgență este amplasat într-o zonă centrală a Capitalei și are o capacitate de patru camere complet utilate, inclusiv cu paturi pentru bebeluși. „Sunt 16 locuri în aceste camere. 48 de ore sunt cazate aici victimele violențelor domestice”, a spus Luiza Cazacu, secretar de stat în Ministerul Muncii. După cele 48 de ore, victimele sunt mutate în centre de permanență ale statului sau ale ONG-urilor.

Valoarea investiției a fost de 4,3 milioane de lei (88% finan țare europeană), din care aproape trei milioane au fost chel tuite doar pe achiziționarea imobilului, iar restul pentru transformarea sa într-o vilă cochetă. În această clădire funcționează și call-centerul destinat victimelor violențelor domestice. 24 de ore din 24, un operator răspunde la apelurile de la 0800500333.

Victimele pot obține mai rapid ordine de restricție

Tot în sprijinul victimelor violențelor domestice, Camera Deputaților a modificat săptămâna trecută articolul 27 al Legii 217/2003, privind combaterea violenței în familie. S-a vizat eliminarea termenelor lungi în care o persoană abuzată psihic sau fizic era obligată să aștepte sub același acoperiș cu agresorul decizia judecătorilor de a o proteja. În urma modificării, instanțele trebuie să elibereze în maximum 72 de ore un ordin de restricție care să țină la distanță brutele de victimele pe care le-au abuzat. Conform statisticilor, deși vorbim despre o procedură de urgență, durata medie de așteptare în cazul cererii de emitere a unui ordin de protecție este de minimum 33 de zile

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate