O unitate militară, câştigătoarea marelui premiu la Gala Premiilor pentru Mediu

O unitate militară, câştigătoarea marelui premiu la Gala Premiilor pentru Mediu

LECŢIA DE ECOLOGIE Unitatea Militară 0296, din Bucureşti, care a colectat selectiv 3,7 tone de deşeuri echipamente electrice şi electronice (DEEE), a câştigat, aseară, marele premiu la Gala Premiilor pentru un Mediu Curat, organizată de Ecotic.

Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat, desfăşurată cu sprijinul Romtelecom şi al Gărzii Naţionale de Mediu, sub patronajul Ministerului Mediului şi Pădurilor, este un program de amploare naţională derulat anual de Asociaţia ECOTIC, cu obiectivul de a acorda recunoaştere publică tuturor celor care se implică activ şi eficient în acţiuni de salvare şi protejare a mediului. "Gala a devenit o tradiţie în calendarul evenimentelor importante din România. Anul trecut au fost înscrise 30 de proiecte, anul acesta fiind înscrise 65 - chiar şi în condiţiile economice actuale, ceea ce demonstrează creşterea gradului de interes faţă de protejarea mediului înconjurător şi revalorificarea resurselor", a declarat Valentin Negoiţă, preşedintele ECOTIC. Premiile decernate:

  • Premiul I al Galei a fost obţinut de Casa de producţie VerdeCrud Media, pentru proiectul "Revoluţia Eco" dedicat elevilor din şcolile bucureştene, cu scopul principal de a schimba atitudinea faţă de mediu şi de a responsabiliza participanţii în privinţa protejării mediului.
  • Premiul al II-lea: Asociaţia Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă, pentru proiectul "Muzeul Deşeurilor", deschis în această toamnă în cel mai mare mall din Bucureşti.
  • Premiul al III-lea: Colegiul Agricol ,,Dimitrie Petrescu" din Caracal, pentru proiectul de promovare a protecţiei mediului "Salvaţi natura!"
  • Menţiunea I: Liceul Teoretic ,,Grigore Moisil" din Bucureşti, pentru proiectul de ecologizare a Lacului Morii "Make it a better place"
  • Menţiunea a II-a: Atelierul de Carte şi Muzeul Ţăranului Român, pentru proiectul "Căsuţa din poveşti - Fără mistrie. Numai apă şi hârtie" - ridicarea primei construcţii cu structură proprie de rezistenţă realizată din deşeuri de hârtie colectate şi sortate la muzeu.
  • Premiul Publicului: Let`s Do It, Romania!, pentru proiectul "Let`s Do It, Romania!", care a presupus o amplă campanie de curăţenie a întregii ţări într-o singură zi, pe 25 septembrie.

Aflată la cea de-a doua ediţie, Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat a reunit cele mai importante proiecte dedicate mediului şi desfăşurate în 2010 de organizaţii, instituţii şi companii; cele 65 de proiecte au fost înscrise în competiţie în perioada octombrie-noiembrie.

Gala, prima de acest fel din România este organizată de Ecotic şi îşi propune, dincolo de acordarea de premii companiilor sau instituţiilor responsabile faţă de mediu "recunoaşterea publică a eforturilor celor dedicaţi ideii de mediu mai curat şi viaţă mai sănătoasă", după potrivit lui Cătălin Butolo, director de marketing la Ecotic. Astfel, în această seară, de la ora 18.30 vor fi premiate companiile şi instituţiile care au dezvoltat proiecte pentru mediu. Simbolul galei, Arca Verde

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă va avea succes conceptul, Gala va fi continuată în aceeaşi formulă, iar planul celor de Ecotic este ca, la fiecare ediţie, să facă oraşului un dar verde. Anul acesta au oferit primăriei Sectorului 3 primul monument verde al oraşului, o arcă înaltă cât trei etaje de bloc şi care este, de fapt, prima grădină verticală a Capitalei.

Construit ca un oraş pe o arcă, monumentul - proiectat să poată rezista cel puţin un deceniu - are dimensiunile unui iaht de lux. Structura metalică verticală a fost ridicată şi reprezintă, de fapt, Bucureştiul în miniatură, prins într-o carenă verde. Pe dinafară, 3.000 de plante perene, de cinci tipuri - aduse din import, dar rezistente climei din România - vor acoperi construcţia atipică, ce deja a stârnit curiozitate bucureştenilor, după cum spune Cătălin Butolo de la Ecotic.

"Cu cât implicarea este mai mare, cu atât mai bine pentru mediu şi pentru societate. Poate că un indicator bun ar fi implicarea în sine, la orice nivel s-ar plasa. Dacă fiecare companie sau instituţie şi-ar aduce contribuţia, oricât de mică, într-un proiect de salvare a mediului înconjurător, şansa de a lăsa copiilor noştri o lume curată şi sigură ar creşte substanţial", Cătălin Butolo, director de marketing Ecotic În fiecare vineri, evz.ro vă oferă o lecţie de ecologie.