O ROMÂNCĂ va ajunge pe MARTE. Cine e femeia care a fost selecționată pentru misiunea de COLONIZARE a Planetei Roșii

O ROMÂNCĂ va ajunge pe MARTE. Cine e femeia care a fost selecționată pentru misiunea de COLONIZARE a Planetei Roșii

O româncă a fost inclusă pe lista celor 100 de candidaţi pentru misiunea Mars One, ce vizează trimiterea în anul 2024 a unui echipaj de astronauţi pentru a coloniza Planeta Roşie.

Andreea, în vârstă de 34 de ani, s-a născut în România, în prezent locuieşte în Canada şi deţine dublă cetăţenie româno-canadiană. Ea spune că este pasionată de tot ce are legătură cu ştiinţa, în special cu aviaţia şi explorarea spaţială. În prezent, ea urmează un curs pentru a obţine licenţa de pilot autorizat şi lucrează ca analist în industria IT din Canada, scrie Mediafax.

"Aş vrea să plec pe Marte pentru că vreau să iau parte, în acelaşi timp, la istoria şi viitorul omenirii. Mi-ar plăcea să fac parte din echipa care va construi fundaţia unei noi civilizaţii pe o nouă planetă. E doar o chestiune de timp până când omenirea va trebui să îşi găsească un nou habitat, pe o nouă planetă, iar această misiune reprezintă o oportunitate perfectă", a spus Andreea.

"Cred că sunt un candidat potrivit pentru această misiune, pentru că sunt independentă, iubesc provocările şi sunt suficient de încăpăţânată pentru a nu renunţa niciodată în faţa problemelor, îmi place aventura, îmi place să-mi asum riscuri, sunt curioasă din fire şi sunt demnă de încredere", a adăugat ea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mars One este un proiect lansat de olandezul Bas Lansdorp, cofondator şi preşedinte al companiei care are ca scop trimiterea, în 2024, a unui echipaj de patru voluntari pentru colonizarea planetei Marte, fără posibilitatea de a reveni pe Terra, după o călătorie care va dura şapte luni.

Peste 200.000 de persoane din 140 de ţări s-au oferit voluntare pentru a face parte din proiect, care este privit de foarte mulţi oameni cu scepticism, dar care, totuşi, beneficiază de suportul laureatului olandez al premiului Nobel pentru fizică din 1999 Gerard't Hooft.

Imaginile transmise de roverul NASA de pe Marte | GALERIE FOTO

 Planeta Marte Planeta Marte Planeta Marte Planeta Marte Planeta Marte