O româncă a fost prima persoană ce a luat micul dejun cu primarul unei localități din Italia

O româncă a fost prima persoană ce a luat micul dejun cu primarul unei localități din Italia

Românca a fost prima care a răspuns inițiativei primarului din orașul Roscigno, care și-a propus ca prin intermediul acestui mic dejun să-și cunoască concitadinii și problemele pe care aceștia le au.

Pino Palmieri, primarul orăşelului Roscigno, situat în regiunea italiană Campania (sud), trimite invitaţii oficiale diferitelor familii din oraş pentru a lua micul dejun cu el, în biroul său de la Primărie, în încercarea de a afla care sunt nemulţumirile localnicilor. Pentru a evita criticile şi pentru a nu cheltui din banii Primăriei, Palmieri susţine că va plăti nota din banii săi.

Potrivit agenţiei ANSA, prima persoană care a luat masa cu primarul Pino Pelmieri a fost o româncă ce lucrează ca menajeră şi locuieşte de mulţi ani în Roscigno. Cei doi au servit câte un croasant şi o cafea, discutând despre problemele localităţii.

"În acest moment, ne confruntăm cu o foarte mare lipsă de încredere în instituţii. Iar administrarea eficientă a instituţiilor necesită şi o disponibilitate foarte mare", a explicat primarul.

Ne puteți urmări și pe Google News