Aud că V.V.Ponta merge în America. Eu cred că e tot o excursie de-a lui, cum a fost cea cu care a început mandatul de prim-ministru în 2012, cînd a mers în Macao, Gao și Cacao, cum a fost și cea din Dubai, cum au fost și multe altele. Ca să poată deconta, V.V.Ponta trebuie să aibă, de bine , de rău, o agendă oficială. Din agendă, ai zice că merge să încerce să aducă business american în România. OK, iau de bună ”acoperirea” asta și redau, mai jos, o recentă experiență personală relevantă.
Nu cu multe zile în urmă, un om de afaceri american mi-a solicitat sfatul în legătură cu o afacere pe care vrea să o înceapă în România. Omul plănuiește să investească într-o anumită industrie, aducînd tehnologie și angajînd oameni, pentru că are acces pe o anumită piață îndepărtată a lumii unde produsele făcute în acea industrie românească cu tehnologia pe care el poate să o aducă se vor desface foarte profitabil. Întregul proiect presupune o investiție spre 30 de milioane de euro. Americanul meu este tenace și pare că știe în ce se bagă – nu este pentru prima dată în România și cunoaște cîte ceva din mentalitatea locală, în plus este un bun cunoscător al piețelor specifice produsului pe care îl vrea fabricat aici. În tinerețea lui, omul a lucrat peste două decenii în bănci și are bune conexiuni în lumea financiară americană, așa că a început să construiască schema de finanțare a afacerii. A abordat pe un prieten de-al său, care gerează un fond de investiții de 65 de miliarde de dolari și care, firesc, e permanent în căutarea unor oportunități de investiție. Cînd i-a spus că are o idee de afaceri în România și are nevoie de finanțare, financiarul i-a replicat pe loc: ”Nu duc bani în România din două motive. Primul, că e foarte aproape de ruși și, dacă vrea Putin, face țara aia harcea-parcea într-o zi. Al doilea, că proprietatea e nesigură – eu construiesc acolo o afacere și mă trezesc că mîine vine statul român și mi-o ia sau mă împiedică s-o dezvolt că s-a supărat pe mine te miri ce politician sau partid, ori vine un oligarh local care află că merge bine afacerea și începe să facă fel de fel jocuri sprijinit de politicieni și mi-o ia.”
Nu vă repeziți să spuneți că financiarul greșește sau are dreptate! Vorbim, aici, despre percepțiile unui om al cărui job este să investească bani. Mulți bani. Se știe: banii sînt mai fricoși ca iepurii. E de-ajuns o adiere de vînt ca o părere și banii fug imediat. Eu nu știu dacă în analizele pe care le primesc cei de la MAE, de la Ministerul Economiei sau de la Banca Națională se descriu asemenea percepții. Părerile pe care le află în sofisticate colocvii și conferințe despre România nu sînt atît de tranșante – am umblat destul în mediile specifice diplomației economice și acolo se discută nuanțat și binevoitor. Dar și, de cele mai multe ori, degeaba. Ponta se va întîlni cu doamna Penny Pritzker, aparținătoare a uneia dintre cele mai bogate familii americane (Pritzkerii dețin lanțul Hyatt, dar și afaceri în aparatură electrică, bănci etc – averea personală a secretarului comerțului este de peste 2 miliarde de dolari) și, sînt sigur, va conversa agreabil cu dînsa, dar ceva mă face să cred că ea va fi mai degrabă interesată de o discuție despre Acordul Comercial cu UE decît despre investițiile din România. În orice caz, realitatea business-ului american nu e la Secretarul Comerțului, ci la asemenea oameni precum financiarul noului meu amic american, care nu participă la întîlnirile cu pișcoturi organizate de ambasade. Percepțiile oamenilor care au banii altora pe mînă sînt determinante pentru realitatea investițională. Degeaba îi explici tu că sîntem în NATO și UE și Putin nu ar îndrăzni să forțeze nota. Deși, între mine și dumneavoastră, cu Putin chiar nu poți să fii sigur. Degeaba îi explici tu că avem o Constituție care garantează proprietatea. Deși, între mine și dumneavoastră, sînt istorii destule cu investitori mai mari ori mai mici mîncați de rechinii locali cu acoperire politică. Între mine și dumneavoastră...Între mine și dumneavoastră, din cîte văd, îi cam dăm dreptate financiarului.
Ce vreau să zic este că creșterea prezenței business-ului american în România este o chestiune de interes național pentru noi. Și, după atîția ani, nu știm cum să facem. Eram în diplomație, hăt departe în timp, la începutul secolului, cînd diagnosticul dezechilibrului relațiilor bilaterale cu America (excelente în plan politic și militar, dar mediocre în plan economic) devenea, deja, clasic. Evident, Ponta nu are nici calitatea politică, nici forța și nici știința să reușească ceva în acest plan. Dar Ponta e trecător, iar această situație rămîne. Și mă tem că, la un moment greu, de foc și răscruce, tocmai acest dezechilibru să nu genereze fragilitate în relația noastră transatlantică.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
