O ordonanţă a Executivului îi învrăjbeşte pe magistraţi

O ordonanţă a Executivului îi învrăjbeşte pe magistraţi

Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public aplică diferit OUG 20/2016, lucru care a generat diferenţe salariale între judecători şi procurori

Peste 500 de judecători şi mai bine de 100 de procurori cer public aplicarea unitară a OUG 20/2016 în două scrisori deschise semnate, separat, de fiecare categorie profesională în parte. În memoriul judecătorilor, aceştia susţin că întreaga problemă rezidă în faptul că în momentul de faţă, Ministerul Justiţiei este ordonator principal de credite, adică Executivul, fapt care aduce atingere independenţei justiţiei.

Revendicările judecătorilor

„Resursele financiare pot constitui pentru Ministerul Justiției, respectiv puterea executivă, un element de presiune asupra corpului magistraţilor şi oricând o modificare peste noapte a sistemului de remunerare poate deveni un factor de lezare a independenţei magistraţilor”, se arată în memoriu. La sfârşit, judecătorii cer „trecerea bugetului instanţelor la titularul de drept al gestionării bugetului puterii judecătoreşti, respectiv la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie”. De asemenea, judecătorii cer „eliminarea imediată de către Ministerul Justiţiei și ceilalți ordonatori de credite a anomaliilor din domeniul justiţiei legate de aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr.20/2016”. Ei mai vor ca CSM să se implice în rezolvarea acestor chestiuni, de vreme ce Consiliul are atribuţia de a apăra corpul magistraţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Care este diferenţa salarială

Scandalul a izbucnit după ce majorarea salarială prevăzută de actul normativ de mai sus s-a făcut în mod discriminatoriu, spun judecătorii.

„Doamna Ministru al Justiţiei refuză frapant să dea curs dispoziţiilor legii. S-a ajuns aşadar ca, în condiţii de egalitate absolută, un procuror cu aceeaşi vechime şi grad ca mine să primească în plus 1.900 lei faţă de mine”, susţine preşedintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, judecător Bogdan Mateescu, citat de eranews.ro.

Tot el spune că urmază ca judecătorii să ia atitudine şi să discute „radicalizarea” protestului „la începutul lunii septembrie”. De altfel, chiar şi memoriul semnat de judecători face trimitere la situaţia din 2009. „Contestarea tot mai frecventă a celor mai importante elemente privind statutul judecătorilor şi procurorilor au constituit premisele declanşării protestului magistraţilor din 2009, eveniment fără precedent pentru sistemul judiciar din România, care a determinat blocarea pentru 30 de zile a oricărei activități judiciare”, se mai arată în memoriu.

Procurorii se declară solidari

Într-o scrisoare deschisă, procuroii condamnă, la rândul lor, aplicarea neunitară a OUG 20/2016. „Neaplicarea unitară a creşterilor salariale precum şi ipoteza neacordării acestora în forma prevăzută de actul normativ în vigoare creează o disfuncţionalitate în sistemul judiciar şi un conflict artificial între judecători şi procurori. Considerăm că orice discriminare în ceea ce priveşte colegii judecători este inacceptabilă într-un stat de drept (...) şi condamnăm ferm orice poziţie sau acţiune a puterii executive de a împiedica egalizarea drepturilor salariale”