Editura Evenimentul si Capital

O legendă a clubului Chelsea e pe picior de plecare

John Terry
Autor: | | 0 Comentarii | 352 Vizualizari

John Terry este aproape de o despărţire de clubul londonez, după 17 ani petrecuţi pe „Stamford Bridge”.

Fundaşul în vârstă de 34 de ani şi-a pierdut postul de titular în echipa lui Jose Mourinho. Portughezul  a preferat să se bazeze pe un cuplu de fundaşi centrali format din Zouma şi Cahill în meciul de Champions League cu FC Porto, pierdut de  londonezi cu scorul de 2-1. De altfel, Terry a fost doar rezervă în ultimele două etape din Premier League, contra celor de la Arsenal şi Newcastle.

Conform publicaţiei The Mirror, Terry este dorit de mai multe cluburi din campionatul Chinei, acest fiind foarte bine primit la Guangzhou în timpul turului pe care Chelsea l-a desfăşurat în această vară. Pe lângă cluburile din Asia, şi Fenerbahce a manifestat interes pentru fundaşul central. Acesta ar fi nouă lovitură de imagine a grupării turce, după transferurile lui Robin van Persie şi Nani.

De patru ori campion al Angliei cu gruparea londoneză, John Terry se află în ultimul an de contract cu Chelsea şi poate începe negocierile cu o nouă fomaţie în perioada de transferuri din luna ianuarie.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fotbal extern

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate