O FEMEIE din New Jersey, dependentă de oxigen, A MURIT după ce i s-a tăiat curentul!

O FEMEIE din New Jersey, dependentă de oxigen, A MURIT după ce i s-a tăiat curentul!

O femeie din New Jersey a decedat, după ce furnizorul său de electricitate i-a tăiat curentul electric, ca urmare a faptului că nu a plătit factura, în valoare de 500 $ la timp. Femeia, în vârstă de 68 de ani, suferea de insuficiență cardiacă, iar aparatele erau singurele care au mai țineau în viață.

Deși Linda Daniels, conform spuselor familiei sale, își achitase factura de electricitate cu doar câteva zile în urmă, aceasta a murit la doar câteva ore după ce electricitatea a fost întreruptă. Viața sa depindea de un tanc electric cu oxigen, care, după ce curentul a fost tăiat, nu a mai funcționat, lăsând-o pe bătrână în imposibilitatea de a mai respira. 

 

Conform legii din New Jersey, SUA, companiilor de utilități le este interzis să înceteze furnizarea, în caz de necesitate medicală. Acum, compania de electricitate PSE&G riscă să fie dată în judecată. Prin intermediul unui comunicat, compania a anunțat că este „întristată” de decesul doamnei Daniels, și că a încercat în nenumărate rânduri să îi conecteze familia.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Purtătorii de cuvânt ai companiei susțin faptul că nu li se aduseseră la cunoștință faptul că femeia era bolnava, sau faptul că era dependentă de aparate.