Editura Evenimentul si Capital

O familie de afgani, cu copii de grădiniță, oprită la frontiera cu Serbia

Autor: | | 1 Comentarii | 155 Vizualizari

O familie de tineri afgani, cu copii de grădiniță, doi la număr, a fost oprită la frontiera cu Serbia de către autoritățile române. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la final să fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentelor şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat, în zona Moraviţa, o familie de afgani, formată din doi adulți și doi minori, care a încercat treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pentru a ajungeîn vestul Europei. Cuplul, un bărbat de 26 de ani și soția sa de 24, călătorea împreună cu cei doi copii, de patru, respeciv cinci ani. Întrucât femeia este însărcinată în luna a șaptea şi a acuzat o stare de rău, aceasta a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, în prezent starea ei de sănătate fiind stabilă.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate