O EXCEPȚIONALĂ profesoară de matematică din ROMÂNIA, nominalizată la "Premiul NOBEL pentru EDUCAȚIE". MANUELA PRAJEA va dona toți banii colegiului pe care îl conduce

O EXCEPȚIONALĂ profesoară de matematică din ROMÂNIA, nominalizată la "Premiul NOBEL pentru EDUCAȚIE". MANUELA PRAJEA va dona toți banii colegiului pe care îl conduce

Prof.dr. Manuela Prajea, directoarea Colegiului Naţional „Traian" din Drobeta Turnu-Severin, a fost inclusă în lista primilor 50 de candidaţi pentru premiul „Global Teacher" 2016. Aflat în al doilea an de existenţă şi cunoscut în general ca „premiul Nobel pentru profesori", premiul de UN milion USD este cel mai mare de acest tip decernat unui profesor excepţional, care aduce o contribuţie semnificativă la dezvoltarea profesiei de dascăl. Pe lista celor 50 de nominalizați, Manuela Prajea este singurul profesor din România.

Selecția a fost realizată din peste 8.000 de nominalizări din 148 de țări. Câştigătorul va fi anunţat în cadrul Forumului Global pentru Educaţie şi Aptitudini din Dubai, din luna martie 2016, și sunt șanse foarte mari ca marele premiu să ajungă la Severin, relatează siteul jurnalromanesc.ro.

 „Este vorba de competiţia mondială pentru profesori, o competiţie care celebrează succesul cadrelor didactice în întreaga lume. Am participat la această competiţie anul acesta alături de mii de participanţi din peste 128 de ţări şi am fost selectată printre primii 50 de finalişti, ca urmare a activităţii mele depuse şi probate în cadrul competiţiei. Premiul final este de 1 milion de dolari, pe care am declarat că vreau să-l donez Colegiului Naţional Traian”, spune doamna profesoară Manuela Prajea. „Am ales să donez această sumă pentru că vreau să arăt că în România se întâmplă lucruri bune şi există şi oameni devotaţi care realizează mult voluntariat şi până la urmă contează fericirea pe care o ai atunci când faci un lucru bun şi când ajuţi comunitatea”, mai spune directorul colegiului severinean.

„Suzy Manuela Prajea a fost un copil minune în domeniul matematicii; în clasa a 8-a, ea a câştigat Olimpiada Județeană de Matematică cu punctajul maxim. Şi-a continuat cariera în domeniu şi a continuat să pregătească zeci de elevi pentru a excela în matematică şi a-i călca pe urme, câştigând concursuri de profil. Pe parcursul ultimilor 25 de ani, ea a adus comunităţii sale 64 de premii internaţionale, 133 de premii naţionale şi peste 430 de premii judeţene. În afara faptului că a oferit pregătire suplimentară celor mai buni dintre elevii săi în domeniul matematicii, ea este un profesor de succes prin faptul că își face elevii să înţeleagă impactul şi relevanţa matematicii în lumea reală. Se concentrează pe rezolvarea creativă a problemelor şi pe aplicaţiile practice ale acestora, mai degrabă decât pe tehnicile tradiţionale de învăţare şi repetare a unor concepte teoretice. Suzy şi-a făcut cunoscută abordarea profesorală contribuind la peste 40 de manuale şi fiind membră a Consiliului Naţional pentru Învăţământ" – așa este caracterizată profesoara în comunicatul de presă al Fundației Varkey, fundația care oferă extraordinarul premiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca director al liceului pe care l-a absolvit, Manuela Prajea s-a implicat şi în promovarea activităţilor extra-curiculare STEM, ceea ce i-a atras şi mai multe aprecieri din partea elevilor săi. Datorită iniţiativelor sale, liceul a primit două premii pentru proiecte inovatoare în educaţia ştiinţifică. În ciuda faptului că trăiesc într-o zonă săracă a României, elevii săi primesc note mari la examenele de absolvire, iar o parte dintre ei au mers la universităţi de prestigiu cum ar fi Harvard şi Princeton.

Premiul „Global Teacher" a fost creat pentru a oferi recunoaştere profesorilor pentru prestaţiile didactice excepţionale, precum şi pentru a scoate în evidenţă rolul important jucat de profesori în cadrul societăţii. Dezvăluind poveştile eroilor care au transformat vieţile tinerilor, premiul încearcă să răsplătească şi să aducă în atenţia publicului munca a milioane de profesori din toată lumea.

Cei 50 de profesori din lista scurtă au fost selectați din peste 8.000 de nominalizări şi înscrieri din 148 de ţări din toată lumea. În lista scurtă sunt prezenţi profesori din 29 de ţări, iar prin prezentarea poveştilor lor, fundaţia Varkey speră ca publicul să se alăture dezbaterilor înfocate pe tema importanţei profesorilor. Câştigătorul va fi anunţat în cadrul Forumului Global pentru Educaţie şi Aptitudini din Dubai, din luna martie 2016.

”Dragi copii, părinţi, colegi, severineni şi români de pretutindeni, vreau să va mulţumesc pentru gândurile sincere şi curate pe care le nutriţi în aceste momente, pentru credinţă dumneavoastră în mine şi în noi, pentru că îmi sunteţi alături şi îmi daţi încredere şi recunoaştere aici, la noi acasă. Aprecierea nobilei profesii de dascăl este celebrată acum pe Twitter şi pe pagină Global Teacher Prize cu tag-urile de mai sus. Din tot sufletul meu va mulţumesc”,

scrie Manuela Prajea pe pagina domniei sale de Facebook.

„Pereţii din biroul doamnei profesor sunt tapetați cu diplome și medalii obținute în ultimii 10 ani. Cea cu care se mândrește cel mai mult este una din 2011, oferită de Statele Unite pentru excelență în educaţie”, relatează Digi24.

În 2013 a primit titlul de "Profesorul anului" din partea Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, pentru merite excepţionale în pregătirea elevilor la matematică şi pentru "Contribuţia adusă la dezvoltarea activităţilor matematice". „Am 64 de premii internaționale, 133 de premii naționale și 420 de premii”, completeză Manuela Prajea.

Vestea că s-a înscris la concursul mondial pentru profesorul anului a fost primită cu surprindere şi bucurie de colegii profesoarei. „Se bucură de aprecierea copiilor și este foarte important”, spune Luisa Civitu, profesoară de limba franceză.