Editura Evenimentul si Capital

“Nunta de aur – reînnoirea jurămintelor în stil european”, organizată de Neculai Onţanu din arest, în pragul campaniei electorale | VIDEO

Candidatul PSD-UNPR la Primăria Sector 2, Mihai Mugur Toader, a făcut o baie de mulţime la Sala Palatului
Autor: | | 0 Comentarii | 378 Vizualizari

Primăria Sectorului 2 a organizat sâmbătă, de Sfântul Gheorghe, cu doar câteva zile înaintea începerii campaniei pentru alegerile locale, sărbătorirea "cuplurilor de aur" din unitatea administrativă păstorită de Neculai Onţanu, momentan din arest.

Evenimentul, intitulat, foarte inspirat, “Nunta de aur – reînnoirea jurămintelor în stil european” a avut loc la Sala Palatului. Sărbătoriţilor le-au cântat Anastasia Lazariuc şi Ion Suruceanu. Amfitrioni au fost viceprimarul Mihai Mugur Toader, candidatul PSD-UNPR la funcţia de primar al sectorului,  şi directoarea Mariana Georgescu, care a anunţat că întreaga acţiune a fost “gândită de domnul primar Onţanu”, care a semnat personal şi invitaţiile. La final, ceilalţi invitaţi au fost invitaţi să părăsească sala prin uşile laterale, pentru ca sărbătoriţilor să le fie înmânate tradiţionalele plicuri într-un mod cât mai discret.

Potrivit site-ului primăriei, "Cuplurile de aur din Sectorul 2 al Capitalei au fost sărbătorite la Sala Palatului de mii de persoane care au participat cu mare bucurie astăzi, sâmbătă, 23 aprilie a.c. la cea de-a XXIII-a ediţie a evenimentului „Nunta de Aur”, organizat de Primăria Sectorului 2  pentru sărbătorirea a circa 100 de cupluri din sectorul 2 ce au împlinit 50 de ani de împreună vieţuire”.

“NUNTA DE AUR este un eveniment ce a fost organizat pentru prima oară în anul 2007. Printre cele 39 de cupluri serbate atunci, se afla o mare artistă a teatrului românesc, doamna Ileana Stana Ionescu şi soţul domniei sale, actorul Andrei Ionescu. Cu lacrimi în ochi îi povesteau domnului Primar Neculai Onţanu ce minune a fost pentru domniile lor această sărbătoare. Aminteau, totodată, de momentul căsătoriei lor civile din urmă cu 50 de ani când, aflaţi la debutul carierei artistice, fără nici un ajutor, nu au avut posibilitatea de a se cununa religios. De atunci până astăzi, domnul Primar Neculai Onţanu a continuat organizarea acestui eveniment de suflet de două ori pe an pentru 4602 cupluri din sectorul 2”, se mai arată pe siteul primăriei.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate