Una din cele mai spectaculoase cascade din România a fost distrusă iremediabil de cocalarii care și-au scrijelit numele pe stâncile ei. E imposbil să vrei să vizitezi sau să fotografiezi cascada Beușnița, din Caraș Severin, și să nu ai în cadru numele celor care au trecut pe acolo: Alin, Ana, Leo, S&M etc. Dezastrul, spun ecologiștii, nu mai poate fi remediat
Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa se găsește la limita sud-vestică a ţării, în sudul Munţilor Aninei. Cascada Beușnița are o apă care curge dantelat, fiind deseori asemănată cu vălul unei mirese. De fapt, e vorba de o succesiune de cascade, cea mai spectaculoasă având 15 metri înălțime, stâncile fiind acoperite cu mușchi verde.
Zilele acestea, cascada Beușnița a rămas fără apă, din cauza secetei. Momentul a fost savurat de turiștii care, odată ajunși în zonă, s-au pus pe muncă: cu bricege în mâini și-au scrijelit numele, data nașterii sau inițialele lor și ale persoanelor iubite, pe mușchiul și piatra peste care apa curge în perioadele umede. Tonul a fost dat la mari dimensiuni, astfel că literele măsoară alocuri și jumătate de metru. „Imaginea cascadei Beușnița, cu mușchiul uscat devenit brun pe deversor, începe să semene din ce în ce mai mult cu o măsea stricată de pe care cocalarii continuă să scrijelescă smalțul”, spune Cornel Popovici – Sturza, președintele unui grup de ecologiști care încearcă salvarea cascadei.
Ne puteți urmări și pe Google News
„E un rudiment primitiv”
Un om educat în spiritul respectului față de natură nu își va scrijeli numele pe stânci sau copaci.
„Vorbim de instinctul unor oameni care simt nevoia să marcheze faptul că au trecut pe acolo. E un rudiment primitiv. Acest instinct datează din paleolitic și chiar dacă suntem la 20.000 de ani distanță de oamenii care și-au lăsat amprentele în peșteri, nu suntem mult mai răsăriți. E suficient să apară unul și să pună o literă, că vor urma și alții. Acest fenomen se întâmplă în locuri vizitate”, explică psihiatrul Gabriel Diaconu.
Ceea ce pentru ecologiști reprezintă o profanare a naturii, pentru orășeni nu e decât un pas spre mirajul eternității. „Aș putea face pariu că aceia care fac aceste inscripții (totemice) sunt oameni crescuți la oraș, pentru care simplul fapt că au pus mâna pe un bolovan e o asemenea aventură încât simt nevoia să o imortalizeze. Dincolo de asta, apetitul omului pentru natură e defectuos. Omul e cel mai mare inamic al naturii; singurul dotat cu o conștiință a ceea ce înseamnă natura, care, în ciuda acestui fapt, o distruge”, mai spune Diaconu.
Recomandările noastre
