Nu uitați de hidratare, chiar dacă e frig afară!

Nu uitați de hidratare, chiar dacă e frig afară! Sursa foto: Arhiva EvZ

Aţi auzit mereu cât de important este să beţi lichide în timpul verii, dar ele sunt la fel de necesare şi iarna. O hidratare adecvată menține țesuturile respiratorii într-o bună stare de funcționare și împiedică microbii să se fixeze în acestea. Lichidele sunt necesare şi pentru sistemul imunitar, deoarece îl menţin sănătos.

Apa este cea care sprijină reacțiile metabolice, ajută la transportul nutrienților și hormonilor în organism și asigură eliminarea „deșeurilor”. Dacă este bine hidratat, organismul poate lupta eficient cu bolile. Medicii ne sfătuiesc să ținem cont de sex, înălțime și greutate când vine vorba de necesarul de apă.

Apa de la robinet, cea mai sănătoasă

„Apa de la robinet, filtrată, este prima recomandare pentru consumul și hidratarea zilnică atât a copiilor, cât și a adulților. Aceasta asigură conținutul mineral necesar organismului, fără să producă dezechilibre gastrice, renale sau de altă natură, printr-un aport nepotrivit de elemente. Apa simplă și curată rămâne opțiunea generală de hidratare corectă”, declară Prof. Dr. Dan Dumitrașcu, Președinte Ales al Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie.

Ne puteți urmări și pe Google News

De câtă apă avem nevoie zilnic?

Regula de a consuma doi litri de apă pe zi sau opt pahare nu e susţinută de dovezi ştiinţifice, cu toate că nu e dăunătoare.

Medicii propun o altă metodă pentru a vă asigura că vă hidrataţi suficient. „Trebuie să urinaţi la fiecare două-patru ore, iar urina să fie deschisă la culoare. Dacă de la 8 dimineața la 3 după-amiaza nu mergeți la toaletă decât o dată, iar urina este închisă la culoare, e un semn că nu v-ați hidratat suficient”, explică Nancy Clark, dietetician şi nutriţionist sportiv în Boston.

Medicul Lygia Alexandrescu ţine să precizeze faptul că „riguros vorbind, necesarul de apă zilnic depinde de sex, înălţime, greutate, temperatură ambiantă, stare de sănătate, nivel de activitate şi de dietă (una bazată pe fructe şi legume va necesita un aport mai mic de apă)”. Bărbaților li se recomandă să consume trei litri de lichide zilnic, iar femeilor 2,2 litri, în timp ce alți specialiști susțin că, dacă nu ne este sete, nu ar trebui să bem apă. Cantităţile sugerate nu includ numai apă, ci lichide, în general. Până şi cafeaua, ceaiul, sucurile de fructe sau băuturile îndulcite furnizează organismului mai multă apă, deşi băuturile care conţin zahăr nu sunt, în general, recomandate şi nu ar trebui consumate. Aproximativ 20% din cantitatea de apă pe care o ingerăm zilnic provine din alimente, mai ales din cele recunoscute pentru proprietățile hidratante, precum pepenele verde sau castravetele.

Pentru a hidrata eficient, lichidele trebuie să fie băute cu înghiţituri mici, pe tot parcursul zilei.

Apa hidratează cel mai bine, dar iarna este indicat să consumăm și ceaiuri și supe calde, mai ales dacă suntem răciți. Supa de pui este un „medicament” excelent în gripe şi răceli. Prin inhalarea aburului se diminuează congestia nazală, se reduce inflamaţia. În plus, supa e hrănitoare şi previne deshidratarea.

Băuturi care ne deshidratează

Băuturile cofeinizate, îndulcite, tratate chimic, declanşează în organism reacţii chimice care au nevoie de consumul unei cantităţi mai mari de apă pentru a fi procesate şi filtrate corect. De exemplu, cafeaua, ceaiul negru sunt bogate în toxine care trebuie diluate în cantități mari de apă pentru a fi eliminate din organism. „De asemenea, apa care intră în organism o dată cu aceste băuturi este eliminată mult prea repede, ele fiind diuretice care cresc tensiunea şi productia şi eliminarea urinei. Zahărul din sucuri, fie și naturale, scade rata de absorbție a apei în celule și încetinește procesul de hidratare”, spune Corina Zugravu, expert în nutriție.

Nu se bea apă în timpul mesei

  •  Unii nutriționiști spun că indicat este să bei apă cu cel puțin 30 de minute înainte de masă sau la cel puțin 30 de minute după. Explicația: apa băută în timpul mesei „diluează” acizii și enzimele din aparatul digestiv, încetinind astfel procesul. Fără o digestie corespunzătoare, se acumulează în organism toxine.
  •  Același lucru se întâmplă și dacă bei alcool, băuturi carbogazoase și sucuri. Ele inhibă producția de salivă și apar balonarea, crampele.
  •  Dacă se bea apă cu 30 de minute înainte de masă, organismul este hidratat, stomacul, ficatul și celelalte organe interne sunt pregătite pentru a prelucra mâncarea.