Editura Evenimentul si Capital

Nu, domnule André Rieu, nu e normal

Fata din multinaţională
Autor: | | 119 Comentarii | 77421 Vizualizari

Toată lumea este la curent deja, chiar şi cei care sunt împotriva curentului sau fac pipi (cuvântul e în DEX) împotriva vântului, în legătură cu ce face la Bucureşti domnul André Rieu: concertează.

Şi concertează şi concertează, de au făcut unii împrumut la bancă (am exemple, nu le dau, că nu tre să ştie toată multinaţionala cine e coolt, sau cine e mai puţin coolt) pentru a prinde un loc cât mai bun. În fine. La un moment dat, după ce a valsat cu foc la vioară, domnul André Rieu a întrebat: : „E normal ca la Bucureşti să fie aşa?“. Adicătelea: oamenii nu s-au aşezat la timp pe scăunelele lor, deoarece se aşezaseră mult timp la coadă la crenvurşti şi popcorn…Mai pe larg, în partea a doua a concertului, spectatori cu mâinile încărcate de popcorn, bere, crenvurşti cu muştar, şi cola nu au venit la timp la locurile lor, după ce au stat, în pauză, la cozile imense de la chioşcurile de vânzare amenajate de organizatori în Piaţa Constituţiei.  „Avem timp suficient“, a răspuns regele valsului, care i-a parodiat pe scenă pe cei întârziaţi, proiectaţi pe ecrane! Asta ne mai lipsea, vă daţi seama, după ce la toate concertele lui, pe unde a fost prin lume, dar mai ales în timpul spectaculoaselor lui concerte din Viena, oamenii proiectaţi pe plasmă sunt spectaculoşi, sunt un “concert” în sine. Iar Bucureştiul pe plasmă cu crenvurştii valsând în gât.  

Nu, domnule André Rieu, nu e normal, dar…Noi suntem balcanici, dacă nu stăm îmbrăcaţi elegant pe bordura din faţa Casei Poporului, mâncând seminţe, ne lipseşte ceva şi ia stai puţin domnule André Rieu, de ce ai venit să susţii atâtea concerte tocmai la noi? Nu-i aşa că ai ştiut că tocmai această mulţime majoritar ignorantă şi dornică să se dea mare, foarte mare, big, grossen (“Vai dragă, am fost la Rieu, da ce fromos a fost, ce fromos, numai lume bună şi noi”) va da buzna la concerte, întărind şi mai mult strălucita strategie de marketing pe care o ai în spatele viorii?   În fond şi la urma urmei bravo, nu oricine ştie să facă din vals o “afacere” (în afară de Strauss&family). 

Cică organizatorii concertului lui André Rieu spun că proiectarea oamenilor pe ecranele din Piaţa Constituţiei, cu chestii de mâncare în mâini, face parte din regia tuturor spectacolelor pe care le susţine artistul în lume. Din slabele mele aduceri aminte nu am văzut aşa ceva “la regia” pe unde a concertat Rieu. Sau poate mi-a scăpat o parte a lumii. Ok. Şi acum, vals!

 



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate