Editura Evenimentul si Capital

NU, DESFIINȚĂRII INSPECTORATELOR ȘCOLARE ! Sindicatele din învățământ cer, alături de Ministerul Educației, respingerea proiectului de lege

Autor: | | 0 Comentarii | 587 Vizualizari

Inițiativa legislativă a deputatului independent Cornel Comșa, privind descentralizarea învățământului, care a trecut tacit de Camera Deputaților, va pica, cel mai probabil, la Senat. Ministrul Educației, Adrian Curaj, și-a trimis deja “avizul negativ” iar, mai nou, liderul Federației “Spiru Haret”, Marius Nistor, se pronunță și el pentru menținerea inspectoratelor școlare. Cei doi sunt susținuți de Ecaterina Andronescu, președintele Comisiei de Învățământ din Senat.

Asociația Elevilor din Constanța a reușit să-i adune laolaltă pe reprezentanții învățământului  românesc la o dezbatere privind reforma în Educație. Secretarul de stat Gabriel Ispas, fostul ministru al Educației, Sorin Câmpeanu, senatorul Ecaterina Andronescu, liderul sindical Marius Nistor, cu toții s-au pronunțat, vehement, împotriva desființării inspectoratelor școlare. Oficialii vor ca inspectoratele școlare să rămână, în continuare, entități de coordonare pe zona educațională.

“Categoric, punctul de vedere al ministerului Educației este împotriva desființării inspectoratelor școlare. Acest punct de vedere a fost comunicat parlamentului sub semnătura a doi miniștri, Sorin Câmpeanu și Adrian Curaj , ei propunând respingerea  proiectului legislativ. Eu sunt ferm convins că în Senat, proiectul legislativ se va discuta cu prioritate și va fi respins”, a declarat, pentru EVZ, secretarul de stat în Ministerul Educației, Gabriel Ispas.

Proiectul de lege prevede ca atribuțiile inspectoratelor școlare să fie preluate de autoritățile locale, iar partea de inspecție școlară să revină Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului Românesc (ARACIP). Președintele ARACIP, Șerban Iosifescu, nu respinge proiectul dar spune că acesta depinde numai de o decizie politică. “Aici este vorba de ceea ce vrem să facem cu inspectoratele și mai ales ce funcție vrem să le dăm. Și, până la urmă, este o decizie politică dacă dorim, sau nu dorim, inspectorate. Dacă vrem, sau nu vrem, să facem cu adevărat descentralizare. Adică să oferim autorităților locale de la nivel județean autoritate de decizie în domeniul învățământului”, a spus președintele ARACIP.

Liderul Federației “Spiru Haret”, Marius Nistor, nici nu vrea să audă că inspectoratele s-ar putea desființa. El susține că inspectoratele școlare sunt instituții care, în mare măsură, și-au demonstrate utilitatea. “Da, inspectoaratele școlare, ca și tip de activitate, trebuie reformate, restructurate, dar în nici un caz să devină departamente care să treacă în subordinea autorităților locale. Mulți justificau acest lucru prin depolitizare. Cu părere de rău, dar la nivelul autorităților locale este cea mai puternică politizare”, a argumentat Marius Nistor.

Vorbind în calitate de simplu “profesor”, senatorul Ecaterina Andronescu a opinat că desființarea inspectoratelor școlare ar da peste cap legea învățământului. “Eu personal am reţinere de 100% faţă de această iniţiativă legislativă”, a spus Ecaterina Andronescu. Ea a admis că inspectoratele și școlile au nevoie de mai multă autonomie. Dar, pe de altă parte, “trebuie să recunoaştem că sunt directori şi există, şi în inspectorate, persoane care se cred Dumnezeu pe pământ şi consideră că trebuie să aibă decizie de viaţă şi de moarte asupra oamenilor faţă de care au anumită responsabilitate”. Proiectul de lege va ajunge, curând, pe mâna  Comisiei de învățământ din Senat, condusă de Ecaterina Andronescu.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate