Editura Evenimentul si Capital

Noul „om nou”

Autor: | | 12 Comentarii | 2472 Vizualizari

Pe vremuri, din Honolulu până la Rejkyavik, marii sărbătoriți ai zilei de astăzi erau muncitorii din fabrici și uzine, pe care intelectualii pasionați de inginerie socială și bântuiți de demonul revoluționar îi slăveau ca pe făuritorii și, deopotrivă, destinatarii „viitorului luminos al omenirii”.

În ultimele decenii, vechea clasă muncitoare, cu salopete albastre, bască ori șapcă în opt colțuri, și-a redus efectivele proporțional cu gradul de dispariție a strungurilor și a menghinelor clasice. Treptat, și-a dezamăgit slăvitorii la „înălțimea” idealurilor cărora s-a încăpățânat să nu se ridice. Generații de muncitori de pe tot cuprinsul Mapamondului au mâncat cu poftă, de ziua lor internațională proclamată de alții, hamburgerul, crenvurștiul sau micul, dar au refuzat mereu proiectul comunist clasic. Nu au vrut nici în ruptul capului să devină „oameni noi”, după tiparul „Manifestului comunist”. Adică să renunțe la credințele lor, la familie, la tradiție, la patrie, pentru iluzia unei lumi mai bune și mai drepte...

Astăzi nu mai avem o clasă bine definită de mari sărbătoriți ai zilei de 1 Mai. Ar fi ziua tuturor celor care prestează o activitate remunerată, indiferent de forma acesteia, sau ziua în care se celebrează munca în abstract.  Asta nu înseamnă că, din Honolulu până la Rejkyavik, ar fi încetat ceea ce Nicolae Ceaușescu numea, bâlbâit și gâjâit, „procesul de creiere a omului nou”. Procesul continuă cu succes la nivelul întregii societăți occidentale și, surpriză, mai ales în marile corporații transnaționale.

Se crede, îndeobște, că marile corporații transnaționale sunt exponentele capitalismului. Cei care se declară de stânga văd în ele exploatarea cu sălbăticie a resurselor și a omului (de către om, așa cum îi plăcea lui Marx să se exprime), în vreme ce majoritatea celor care se declară de dreapta (pe partea economică, așa cum îi place lui Gigi Becali să spună) le privesc cu un respect aproape mistic, ca pe un fel de temple în care, zi de zi și ceas de ceas, se confirmă triumful istoric al liberei inițiative asupra etatismului. În realitate, sub acoperirea de sticlă și beton a clădirilor de birouri, în spatele numerelor cu multe zerouri ale cifrelor de afaceri și ale profiturilor, se ascund aceia pe umerii și pe smartphone-ul cărora se va putea făuri „visul de aur al omenirii”.

Dacă plecăm de la premisa că utopia comunistă (exprimare, ce-i drept, ușor pleonastică, de vreme ce utopiile sunt, în general, comuniste) este strict despre relații economice, această realitate ne scapă. Dacă însă admitem evidența dovedită istoric că utopia este despre o tentativă urâtă de schimbare a naturii umane, gândită de o elită de inițiați organizați într-o ierarhie complexă, care îi consideră pe oameni incapabili să-și înțeleagă și să-și dobândească propria fericire, atunci nu putem rata concluzia că noul „om nou” se făurește în spațiul indicat mai sus.

Prin „corporatist” subînțelegem angajatul companiei transnaționale care desfășoară o muncă de birou. Încă de „mic”, corporatistul este prins într-un mecanism de relații de muncă, reguli și proceduri care seamănă până la identitate cu economia socialistă, binecunoscută nouă. Precum în socialismul marxist-leninist, cultura organizațională este dezvoltată în jurul unui sentiment aproape religios al muncii și al întrecerii stupide. Se zice că asta are legătură cu stimularea competiției și cu maximizarea eficienței. În fapt, cele două aspecte au relevanță doar de la un anumit nivel al ierarhiei corporatiste în sus. În termeni reali, majoritatea corporatiștilor sunt niște birocrați care desfășoară activități banale și repetitive, care nu cer inițiativă sau creativitate, și în care competiția nu prea are niciun sens. Tuturor le este însă puternic indusă  ideea că se află permanent într-o concurență de tip stahanovist cu ei înșiși și cu colegii, al cărei scop final este avansul în ierarhie. Or, stahanovismul nu este o probă a competenței, ci a loialității până la uitarea de sine față de cauză. În zilele noastre, față de companie.

Prins în lupta de zi cu zi pentru propășirea companiei, corporatistul ajunge să folosească un bagaj din ce în ce mai limitat de cuvinte, în care predomină acronimele din versiunea transnațională a limbii engleze. Chiar și acest limbaj specific amintește de „cea mai dreaptă dintre orânduiri”, fiind o combinație pe alocuri sinistră, pe alocuri comică, de „1984” al lui George Orwell și de „Vițelul de aur” al cuplului Ilf și Petrov. Ca și în socialism, și în multinaționale, angajatul înoată într-un mediu în care este dezirabil ca toți să gândească la fel. Să citească aceleași cărți motivaționale, să își dorească aceleași lucruri (ultimul tip de smartphone, neapărat un city-break la Amsterdam etc.), să mănânce rațional și sănătos și, bineînțeles, să aibă aceeași viziune despre lume și despre societate.

Viziunea despre lume și despre societate indusă corporatistului decurge, invariabil, din cartea roșie a corectitudinii politice. De vreo două decenii, marile companii transnaționale au adoptat și promovat, în interiorul lor și în spațiul public, fără nuanțe, temele specifice: zeificarea mediului înconjurător prin teza, aiuritoare, pentru mulți specialiști din domeniu, a încălzirii climei din cauza omului, ridicarea la rang de normă socială a unor comportamente sexuale marginale, cotele de gen și de rasă etc. Bombardat zilnic cu asemenea teze, precum și cu mesajul că tipul de organizație în care lucrează reprezintă alfa și omega realizărilor umanității, descurajat să-și pună întrebări ori să-și manifeste simțul critic, corporatistul dezvoltă, pe aceste baze, tendința de a se crede avangarda societății, cel mai deștept membru al ei. Din păcate pentru el, lucrurile stau chiar pe dos.  Omul cu pricina devine din ce în ce mai prost și, deci, din ce în ce mai ușor de manevrat. În aceste condiții, pentru inginerul social, treaba se simplifică. Devine, astfel, suficient, să lanseze narative simple, cu aparență de credibilitate și cauză justă, contrase în sloganuri pe măsură – ”Corupția ucide”, sau „#noapteacahoții”, sau „#rezist” – pentru ca noul „om nou” să iasă în stradă pe un frig  de -12 grade Celsius, provocat, firește, de încălzirea globală.




Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate