Noua împărțeală a „cașcavalului” de la Stat a aruncat în haos mediul universitar

Noua împărțeală a „cașcavalului” de la Stat a aruncat în haos mediul universitar

Zeci de studenți şi cadre didactice universitare au protestat, ieri, în fața Ministerului Educației din Bucureşti, nemulțumiți de repartiția preliminară la universitățile de stat a locurilor bugetate pentru anul 1 la doctorat şi masterat (anul şcolar 2018-2019). Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din ClujNapoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara pierd în total aproximativ 1.000 de locuri

Reprezentanții Ministerului Educației afirmă că noile modificări vin în sprijinul domeniilor prioritare de dezvoltare, dar și a absolvenților liceelor situate în mediul rural şi a celor care pregătesc cadre didactice pentru sistemul preuniversitar. Care sunt domeniile prioritare de dezvoltare a României? Bioeconomia, Tehnologia Informației şi a Comunicațiilor, Spațiu şi Securitate, Energie, Mediu şi Schimbări Climatice și Sănătatea.

Deși marile universități ale țării, precum cele din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara au primit mult mai puține locuri bugetate decât în anii precedenți, angajații Ministerului Educației explică în felul lor mecanismul: numărul locurilor finanțate de la bugetul de stat nu a scăzut, ci doar au fost împărțite diferit de anii precedenți.

De exemplu, în Capitală, locurile tăiate de la Universitatea Bucureşti vor fi redistribuite la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, UMF „Carol Davila”, Universitatea Tehnică de Construcții, Universitatea de Ştiințe Agronomice şi Medicină Veterinară sau Universitatea Politehnica.

Ne puteți urmări și pe Google News

Explicațiile ministrului

Valentin Popa (foto), ministrul Educației, a argumentat demersul spunând că în momentul de față celor cinci universități din Consorțiul „Universitaria”, printre care se numără și cele mai importante din țară ( Universitatea București, Babeș- Bolyai din ClujNapoca, Universitatea de Vest din Timișoara și A. I. Cuza din Iași) le sunt alocate aproximativ o treime din totalul locurilor bugetate, în timp ce celorlalte 50 de universități de stat le revin doar două treimi din locurile bugetate.

Mai mult, acesta spune că au fost reduse locurile bugetate la specializări care nu au cerere pe piața muncii, în timp ce s-au creat locuri pentru cele care le dau absolvenților şansa de a se angaja. „Datele Eurostat arată că în domeniul ştiințelor socio-umane avem 56% din programe, procent care este cel mai mare din Europa. Curtea de Conturi specifică că nu se justifică aceeaşi intensitate a domeniului de la Bugetul de stat în defavoarea altor domenii. Astăzi TIC, IT, domeniul agricol, domeniul auto nu au suficienți absolvenți de studii superioare. Angajatorii se plâng continuu de numă- rul insuficient, trebuie să angajeze studenți din anul 4, 3 şi au ajuns chiar de anul 2”, a fost explicația lui Popa.

 

Culise

La începutul anului, la puțin timp după numirea în funcție a ministrului Valentin Popa - care a gafat impardonabil în cadrul aparițiilor publice, comițând grave greșeli de exprimare - , opinia publică a cerut demisia noului ministru al Educației. Imediat, partidul care l-a susținut pe Popa în funcție a răspuns organizând o acțiune de acoperire: 30 de rectori de la universități din toată țara au semnat o scrisoare de susținere pentru Valentin Popa.

Doar că de pe această listă lipseau rectorii celor mai mari univeristăți din țară. Acum, la câteva luni distanță de la apariția acelui memoriu, coincidența (sau nu) a făcut ca tocmai univeristățile ai căror conducători nu și-au anunțat susținerea pentru Popa să nu primească același număr de locuri bugetate ca în anii precedenți, fiind astfel, drastic pedepsite.

Acuzații dinspre Universitatea București

„Este clar un gest de sancționare a poziției pe care au adoptat-o anumite uni versități atunci când a fost nominalizat actualul ministru al Educației. Au mai fost astfel de interventii în spatiul public cum că reducerile acestea sunt îndreptate către acele Universități care fac parte din grupul Universitaria”, ne-a declarat Oana Băluță, conferențiar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din Bucureşti.

 

Se revoltă și Pricopie

Rectorul Şcolii Naționale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, fost ministru al Educației, a scris pe contul său de socializare un mesaj prin care îşi exprimă, la rândul lui, nemulțimirea față de decizia ministrului Valentin Popa. Mai mult, el susține că măsurile luate de ministrul Educației nu sunt prevăzute în Programul de Guvernare și nici în Strategia Națională pentru Învățământul Terțiar 2015-2020, fiind de părere că „această situație tensionată putea fi evitată”. „Îmi este greu să cred că acțiunile domnului ministru Popa vor fi susținute de doamna prim-ministru Viorica Dăncilă sau de coaliția politică PSD-ALDE”, a scris Pricopie.

 

Liga Studenților amenință cu procese

Reprezentanții Ligii Studenților susțin că împărțirea cifrelor de şcolarizare a fost făcută arbitrar, pe considerente politice. Totodată, organizația anunță că va susține demersurile universităților din Consorțiul „Universitaria” de a acționa în instanță Guvernul în vederea suspendării și anulării actelor normative prin care s-a făcut repartizarea locurilor bugetate pentru învățământul superior, solicitând totodată Ministerului să publice toate documentele care au stat la baza împărțirii locurilor bugetate.

 

Popa se apără

Ministrul Valentin Popa afirmă însă că noua repartizare nu are legătură cu acea scrisoare de suținere. „Nu reprezintă rezultatul asumării/neasumării scrisorii de susținere a lui Valentin Popa la începutul mandatului său. Rectorul ASE a semnat, însă universitatea are o scădere a numărului de locuri alocate (-20 de locuri alocate la licență, -9 la doctorat). Rectorul Universității Politehnica din Timişoara nu a semnat, însă universitatea înregistrează o creştere a locurilor alocate”, a comentat ministrul.

 

Ministrul, chemat la audieri

Scandalul locurilor bugetate s-a amplificat de la zi la zi. În acest sens, Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților a decis, ieri, audierea lui Valentin Popa. „A fost un vot în unanimitate de a-l audia pe ministrul Educației. Sunt foarte mulți colegi care consideră că decizia ministerului este greşită, indiferent de spectrul politic din care fac parte. (...) Întâmplător sau nu, printre ele (cele opt universități - n.r.) se numără şi cele care nu au semnat pentru susținerea ministrului la momentul numirii sale la Educație”, a declarat deputatul PNL Sorin Moldovan, membru al comisiei şi cel care a inițiat demersul.

 

Universitățile de renume pierd sute de locuri

l. Universitatea din Bucureşti pierde 335 de locuri la master şi 59 la doctorat (28 bugetate);

2.Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca pierde 200 de locuri la master, 29 la licență şi 48 la doctorat;

3.SNSPA pierde 150 de locuri la master şi 8 la doctorat (4 bugetate) ;

4.Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi pierde 139 de locuri la masterat şi 16 la doctorat (5 bugetate) ;

5.Universitatea de Vest din Timişoara pierde 32 de locuri la master şi 5 la doctorat (3 bugetate).

8,2 milioane de lei pierde Babeș-Bolyai

Conducerea Universității Babeș-Bolyai se declară revoltată de decizia ministrului şi spune că noua împărțire a locurilor va impacta grav instituția din punct de vedere financiar, astfel că, după tăierea operată de ministrul Educației, universitatea clujeană va pierde 8,2 milioane de lei. „Este un atac fără precedent al MEN la adresa universităților, atac care mă pune pe gânduri. Ne învrăjbim între noi, repartizarea locurilor înseamnă să ne pună în conflict cu alte universități”, a spus Prorectorul responsabil cu finanțarea al UBB, Dan Lazăr.