Normele la pachetul de servicii de bază vor fi finalizate împreună cu reprezentanţi ai medicilor de familie

Normele la pachetul de servicii de bază vor fi finalizate împreună cu reprezentanţi ai medicilor de familie

Săptămâna viitoare va fi creat un grup de lucru tehnic, format din reprezentanți ai medicilor de familie, care va elabora normele la pachetul de servicii medicale de bază, informează Ministerul Sănătăţii.

Decizia a fost luată astăzi la o întâlnire pe care ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi secretarul de stat Adrian Pană au avut-o cu reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi ai Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie (FPMF).

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, le-a acordat reprezentanţilor medicilor de familie garanţia că vor fi participanţi activi la elaborarea normelor pachetului de servicii medicale de bază, astfel încât toate prevederile să fie în acord cu politica de sănătate elaborată de MS şi cu recomandările specialiştilor.

"În acest sens, s-a convenit ca săptămâna viitoare să se creeze un grup de lucru tehnic, format din specialişti ai MS, reprezentanţi ai SNMF şi ai Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie, pentru a finaliza normele la pachetul de bază din perspectiva medicinei de familie", arată MS.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, Nicolăescu le-a transmis reprezentanţilor medicilor de famillie că până la implementarea pachetului de servicii medicale de bază, la 1 aprilie, conducerea MS va continua seria de videoconferinţe cu factorii implicaţi la nivel local, astfel încât noile reglementări să poată fi cunoscute, însuşite şi aplicate în mod corect.