NOI DETALII despre starea copiilor internaţi la Marie Curie
- Anca Lupescu
- 22 februarie 2016, 11:19
Cei şapte copii cu sindrom hemolitic-uremic internaţi la Spitalul "Marie Curie" au o evoluţie bună, a declarat luni şeful Secţiei de nefrologie Mihaela Bălgrădean.
"Ne mai pregătim la încă unul din cei trei dializaţi să închidem cateterul peritoneal, în sensul că, în momentul în care nu va mai avea nevoie de dializă, are nevoie de prescripţiile generale legate de boală. (...) S-ar putea mâine sau poimâine, poate chiar mâine. Lucrurile merg bine. Copilul din terapie intensivă are şi el o evoluţie încetişor mai bună, în sensul în care a început să emită o cantitate mică de urină, este încă alimentat pe sondă naso-gastrică, nu reuşeşte încă să primească alimentaţia pe cale orală. Una peste alta, sigur, şi faţă de situaţia lui, noi suntem mulţumiţi şi revin în a spune că fiecare are o evoluţie particulară atunci când începe să recupereze după faza acută a bolii", a afirmat medicul, potrivit Agerpres.
Bălgrădean a spus că, cel mai probabil, spre sfârşitul săptămânii vor mai fi externaţi alţi doi copii şi la începutul săptămânii viitoare alţii.
"Probabil, spre sfârşitul săptămânii, discutăm de externările altor doi copii care nu au mai avut dializă peritoneală şi, probabil, la începutul săptămânii viitoare, despre ceilalţi, ultimii doi la care s-a suprimat dializa peritoneală. Sunt etape. Important este că evoluţia lor este bună. (...) Medicaţiile şi recomandările trebuie respectate după externare", a punctat şeful de secţie.
Mihaela Bălgrădean a adăugat că în evoluţia acestei boli există nişte componente care pot face medicii să se gândească la posibilitatea unor complicaţii pe termen lung.
"Aceste componente sunt legate de modalitatea de debut al bolii, de felul în care au răspuns la terapie, de felul în care au reacţionat în diferite momente ale evoluţiei lor. Pe de altă parte, lucrurile legate de afectarea renală pe termen lung se stabilesc în timp, pentru că noi urmărim nişte parametri asupra cărora ne exprimăm în timp în legătură cu funcţia renală", a declarat medicul.
Întrebată în legătură cu descoperirea unei pneumonii la autopsia unuia dintre copiii care au murit, Mihaela Bălgrădean a explicat că aceasta este una dintre complicaţiile bolii.
"Între complicaţiile bolii intră şi afectarea pulmonară severă, iar din punct de vedere anatomo-patologic o astfel de afectare pulmonară se traduce prin manifestări similare unei pneumonii. Manifestările anatomo-patologice, semnele anatomo-patologice sunt ale unei pneumonii, pentru că, aşa cum vă spuneam, fiind vorba de o boală sistemică alături de plămân sunt afectate şi cordul şi creierul şi tubul digestiv şi toate celelalte aparate şi sisteme", a completat nefrologul.
Ea a menţionat că a discutat cu experţii veniţi din Suedia. "Sigur că am discutat cu experţii veniţi din Suedia, sigur că am răspuns la solicitările, întrebările dumnealor. Dumnealor sunt cei care vor emite concluziile finale, având regulile proprii. Şi ei sunt specialiştii şi au regulile legate de munca dumnealor", a spus medicul nefrolog.
Mihaela Bălgrădean a afirmat că aceasta este perioada cea mai grea pe care o traversează de când este angajată în Spitalul "Marie Curie".
"Eu lucrez în acest spital de când este el, adică de 32 de ani, din 1984. Este cea mai grea perioadă pe care trebuit să o traversăm din punct de vedere al unui număr mare de boli acute extrem de severe, care a presupus un volum imens de muncă, foarte multe emoţii şi foarte mult profesionalism din partea noastră. (...) Practic a însemnat un volum de muncă legat de tot ce înseamnă câştigarea încrederii părinţilor, înţelegerea de către întreaga echipă că suntem într-o situaţie grea şi un efort din toate punctele de vedere şi poate, nu în ultimul rând, emoţional", a spus şeful de secţie.