Editura Evenimentul si Capital

Noi destinaţii INTERNAȚIONALE de vacanţă, cu avionul

Autor: | | 0 Comentarii | 376 Vizualizari

Bănățenii vor putea lua avionul, vara aceasta, spre Palma de Mallorca. Destinația turistică din Spania va fi accesibilă prin intermediul unor zboruri cu plecare de pe Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara.

Primele curse aeriene spre destinaţiile de vacanţă vor decola în 26 mai, iar aceste rute vor fi disponibile până în 2 octombrie, odată cu încheierea sezonului estival. Alături de Palma de Mallorca, au fost confirmate de către companiile aeriene şi cursele charter spre Antalya (Turcia) şi spre insulele greceşti (Creta, Santorini şi Zakynthos). “Ne bucurăm că în această vară, operatorii de turism au adăugat o nouă destinaţie de vacanţă. Este important ca în fiecare sezon oferta să fie cât mai variată, astfel încât locuitorii din regiunea de vest a ţării să se deplaseze în vacanţă direct din Timişoara, cu avionul”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara Traian Vuia, Daniel Idolu.

Agenţiile de turism oferă servicii efectuate prin intermediul unor curse aeriene regulate şi pentru Costa Blanca (Valencia) şi Costa Brava (Barcelona).

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Informatii utile

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate