Noi controverse de 1 Decembrie la vârful clasei politice

Noi controverse de 1 Decembrie la vârful clasei politice

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că nu va accepta să stea lângă președintele Klaus Iohannis la parada militară de 1 Decembrie sau să meargă la recepţia de la Palatul Cotroceni pentru că șeful statului este ”patronul statului paralel”.

”Nu am primit o invitaţie până în acest moment şi dacă voi primi o invitaţie, nu îi voi da curs. De 1 Decembrie românii îşi doresc în primul rând să vadă parada militară. E un lucru frumos, spectaculos şi cred că face să vibreze fibra patriotică şi naţională în fiecare dintre români. Românii nu vin la paradă să-l vadă pe preşedinte sau să-i vadă pe preşedinţii camerelor Parlamentului”, a spus Tăriceanu întrebat dacă a primit invitaţie pentru a participa la parada de 1 Decembrie sau la recepţia de la Palatul Cotroceni.

”În al doilea rând, având în vedere declaraţiile făcute cu obstinaţie de actualul preşedinte, acel domn care funcţionează la Cotroceni, în ultima vreme, declaraţii care mă vizează direct şi indirect, nu am de ce să merg să stau alături de domnia sa. Nu am niciun fel de motiv. Din contră, am toate motivele să nu merg, pentru că dacă aş sta alături de domnia sa înseamnă că aş cauţiona postura în care se află de patron al statului paralel, pe care se face că nu-l vede şi că nu-l cunoaşte”, a mai spus Tăriceanu.

La parada militară organizată anul trecut de 1 Decembrie, Palatul Cotroceni nu i-a invitat pe liderii PSD și ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. „Este vorba despre nişte criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitaţi şi nu pot şi nici nu vreau să vă ascund faptul că în constituirea acestor criterii care au fost luate în calcul bineînţeles că în primul rând este vorba despre criteriul ca acea persoană să deţină o funcţie în stat, dar să şi respecte nişte criterii de integritate, iar aici vorbim despre inexistenţa unor probleme penale", a explicat, la acea vreme, Palatul Cotroceni.

Ne puteți urmări și pe Google News