Editura Evenimentul si Capital

"Noaptea Cercetătorilor", la Iaşi

d6dd76e438ef01bcee6efbf1b008968a
Autor: | | 0 Comentarii | 0 Vizualizari

Ieşenii interesaţi de cele mai noi descoperiri în domeniul ştiinţei sunt aşteptaţi, mâine, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", între orele 16.00 - 24.00, la "Noaptea Cercetătorilor".

Evenimentul de amploare europeană se desfăşoară simultan în 31 de ţări din Uniunea Europeană şi în trei oraşe din România, respectiv Bucureşti, Cluj şi Iaşi, având ca scop principal popularizarea ştiinţei în societate. Cu această ocazie, va fi introdus programul special intitulat “Vino să-ţi iei paşaportul pentru ştiinţă!,” adresat în special copiilor şi adolescenţilor, pentru care au fost concepute o serie de ateliere şi activităţi specifice. Demonstraţii în laborator Pentru cei pasionaţi de fizică vor fi prezentate experimente deosebite susţinute de specialişti din institute de cercetare şi universităţi. “La Noaptea Cercetătorilor vor participa şi profesori de fizică din învăţământul preuniversitar ieşean, şi elevi. Evenimentul se doreşte a fi o adevărată sărbătoare a ştiinţei, cu spectacole de lumini, cu divertisment, cu jocuri, cu surprize, cu bucurie”, a precizat Sabina Manea, inspector de imagine al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. La UAIC, ieşenii se vor întâlni  cu personalităţi din domeniul fizicii care s-au făcut remarcate pe plan naţional şi internaţional. Cercetătorii ieşeni vor supune dezbaterii publicului larg mai multe teme, cum ar fi “Nano, dimensiunea viitorului”, prezentare susţinută de prof. dr. L. Mitoşeriu, şi “Ce sunt magnetoelectricii şi cum ar putea schimba viaţa”, prezentare susţinută  de prof.univ.dr. O. Călţun. Va fi organizat şi un concurs foto cu tema “Fizica în imagini”, un “Cinema Show”, în cadrul căruia vor fi expuse secvenţe audi-video cu rezultatele importante din viaţa cercetătorilor ieşeni care vor face, împreună cu doctoranzii, expertimente demonstrative asemănătoare celor din laboratoarele Facultăţii de Fizică a UAIC Iaşi.

Pagina 1 din 1


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Administratie Locala

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate