Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Nicuşor Constantinescu, eliberat defintiv. Contestă şi interdicţia de a conduce CJ Constanţa

Autor: | | 2 Comentarii | 440 Vizualizari

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a scăpat de arestul la domiciliu şi în dosarul în care este cercetat pentru finanţarea nelegală a cluburilor şi asociaţiilor culturale şi sportive. După ce, recent, Curtea de Apel Constanţa l-a eliberat în dosarul subfinanţării Centrului Militar Zonal, astăzi, aceeaşi instanţă a respins contestaţia DNA şi a decis cercetarea lui sub control judiciar.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au aprobat, în urmă cu două zile, înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care Nicuşor Constantinescu fusese trimis în judecată, alături de Cristian Zgabercea şi Carmen Oproiu, foşti angajaţi ai CJ Constanţa. Capetele de acuzare sunt abuz în serviciu, constituire de grup infracţional organizat şi conflict de interese. DNA Constanţa s-a opus.

Curtea de Apel Constanţa a menţinut însă celelalte măsuri dispuse de Tribunal în privinţa lui Nicuşor Constantinescu. El are interdicţia de a-şi exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi nu are voie să comunice, direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare cu martori şi experţii din dosar. Constantinescu a contestat imediat ultimele interdicţii, urmând ca instanţa să se pronunţe, mâine. Dacă îi va fi admisă contestaţia, Nicuşor Constantinescu se va întoarce la şefia CJ Constanţa.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 11:40 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 11:13 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 09:38 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 07:30 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 07:16 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate