Nicu Covaci și povestea mausoleului dotat cu trei robinete din care trebuia să curgă non-stop țuică, vin și bere

Nicu Covaci și povestea mausoleului dotat cu trei robinete din care trebuia să curgă non-stop țuică, vin și bere

Nicu Covaci, legendarul lider al trupei Phoenix, și-a sărbătorit pe 19 aprilie ziua de naștere. A împlinit 69 de ani, dar nu și-a pierdut umorul și buna dispoziție. Declarațiile de mai jos stau mărturie

Întrebat, în cadrul unui dialog mai amplu, unde dorește să se odihnească după trecerea la cele veșnice, Nicu Covaci ne-a oferit un răspuns tranșant: „Ce odihnă, mă? Să mă ardă și să mă arunce de pe munte în jos, spre mare, să plutesc peste tot… Dar mai e până atunci. Mai bine-ți povestesc una tare. După Revoluție se crease o emulație așa, cu Phoenix, la Timișoara. Și - nu mai știu cum - se naște ideea ca după moartea mea, a lui Baniciu și a celorlalți, trupurile noastre să fie arse și depuse în câte o urnă în oraș, pe Bega. Era vorba să se facă un mausoleu, dar mai altfel. Obligatorii erau trei robinte din care să curgă permanent țuică, vin și bere (râde cu poftă), dar și un ecran uriaș pe care să se poată vedea imagini cu noi și să se poată asculta muzica noastră. Se mai discuta despre ridicarea unei columne, unde să fie sculptați membrii marcanți ai trupei Phoenix… Bazaconii! Nu s-a făcut nimic, evident… Mă gândesc că nu erau deloc rele robionetele alea cu șnaps!”.