SITUAȚIE COMPLICATĂ pentru Halep și Begu, la Cincinatti. Ce PROBLEMĂ ar putea avea nr. 1 WTA

SITUAȚIE COMPLICATĂ pentru Halep și Begu, la Cincinatti. Ce PROBLEMĂ ar putea avea nr. 1 WTA

Situație complicată pentru Simona Halep, la turneul de la Cincinatti. Calificarea în etapele superioare i-ar putea fi oprită de conaționala Irina Begu.

Simona Halep, numărul 1 mondial, ar putea juca împotriva conaţionalei sale, Irina Begu (55 WTA), în turul al doilea al turneului WTA de la Cincinatti (13-19 august), dotat cu premii totale în valoare de 2.874.299 dolari, dacă aceasta din urmă va reuşi să treacă de o jucătoare care va veni din calificări în etapa inaugurală a turneului, potrivit Agerpres

Halep şi Begu sunt reprezentantele României pe tabloul principal al competiţiei din Ohio, în timp ce Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Ana Bogdan vor juca în calificări. 

Potrivit tragerii la sorţi efectuată în noaptea de vineri spre sâmbătă, Bogdan (82 WTA) şi Niculescu (69 WTA) vor fi adversare în calificări, în timp ce Sorana Cîrstea (54 WTA) o va întâlni pe americanca Vania King (908 WTA). 

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă va trece de turul doi, Halep poate da peste australianca Ashleigh Barty (16 WTA), pe care o va întâlni sâmbătă seara în semifinalele turneului de la Montreal, în cazul în care aceasta o va învinge pe cehoaica Marketa Vondrousova (103 WTA), deţinătoarea unui wild card. 

În varianta accederii în sferturi, Simona Halep ar putea avea ca adversară pe Garbine Muguruza, cea în faţa căreia a pierdut anul trecut trofeul în finala de la Cincinatti.