Dan Șova a demis Consiliul de Administrație de la CFR Marfă

Dan Șova a demis Consiliul de Administrație de la CFR Marfă

Membrii Consiliului de Administrație al CFR Marfă au fost demiși, miercuri seara, în urma unei ședințe cu acționarii companiei, potrivit președintele demis al CA CFR Marfă, Liviu Radu, citat de HotNews.ro.

Pe 25 aprilie 2014, ministrul Dan Șova a emis un ordin prin care a numit cinci noi reprezentanți ai instituției și din Ministerul Finanțelor în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA). La acea vreme, Consiliul de Administrație al CFR Marfă era format din Liviu Radu (președinte) și din Ioan-Bogdan Constantinescu, Dan-Teodor Constantinescu, Ionuț Georgescu, Vasilică Țugui și George Buruiană (membri neexecutivi).

Surse politice au declarat pentru EVZ că ministrul Dan Șova intenționează să evite prevederile ordonanței referitoare la obligativitatea numirii de manageri privați în companiile de stat, la numirea noilor șefi de la compania de stat, deși actul normativ a fost emis de Guvernul Boc la solicitarea FMI.

Ne puteți urmări și pe Google News