Negocieri militare urgente între Rusia şi SUA. Ce spun ruşii că au bombardat în Sirii. Americanii îi acuză că au ucis zeci de nevinovaţi IMAGINI DRAMATICE

Negocieri militare urgente între Rusia şi SUA. Ce spun ruşii că au bombardat în Sirii. Americanii îi acuză că au ucis zeci de nevinovaţi IMAGINI DRAMATICE

Reprezentanţii militari americani şi cei ai Rusiei se vor întâlni de urgenţă pentru a discuta despre intervenţia în Siria astfel încât să nu existe “ciocniri” între luptătorii lor, informează BBC. SUA este complet nemulţumită de felul în care şi-au început ruşii campania din Siria, acuzându-i că atacurile lor au vizat doar grupările rebele anti al-Assad care nu au nicio legătură cu Statul Islamic. În plus, şase copii au fost ucişi în timpul bombardamentelor. Biserica Ortodoxă Rusă a binecuvântat acţiunile lui Putin, spunând că “lupta împotriva terorismului e o luptă sfântă”

Oficiali din Armata Rusiei au precizat că forţele lor aeriene au întreprins, pe parcursul zilei de miercuri, în jur de 20 misiuni aeriene împotiva jihadiştilor Statului Islamic din Siria. Americanii i-au acuzat pe ruşi că au bombardat facţiuni rebele care luptă împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, sub acoperirea unui pretins asalt asupra grupării Statul Islamic (SI).

Statele Unite nu se vor opune raidurilor aeriene ruseşti în Siria dacă acestea chiar vizează gruparea Statul Islamic (SI) şi ramurile al-Qaida, declara secretarul american de stat John Kerry, după ce un alt responsabil de la Washington a acuzat Rusia că primele sale lovituri aeriene au avut că ţintă opoziţia moderată siriană, nu jihadiştii, afirmaţii contrazise la Moscova şi Damasc, în timp ce Casă Albă a admis că deocamdată este prea devreme să se pronunţe asupra obiectivelor lovite de aviaţia rusă în Siria.

"Am spus clar că vom avea îngrijorări serioase dacă Rusia va lovi zonele unde nu se desfăşoară operaţiuni ale SI şi ale grupărilor afiliate al-Qaida", a indicat şeful diplomaţiei americane la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, prezidată de omologul sau rus Serghei Lavrov, reuniune desfăşurată la câteva ore după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat că forţele aeriene ruseşti au început raidurile asupra poziţiilor grupării jihadiste SI în Siria.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Dacă ultimele acţiuni ale Rusiei şi cele aflate în desfăşurare reflectă un angajament autentic în direcţia înfrângerii organizaţiei SI, atunci suntem dispuşi să primim favorabil aceste eforturi", a insistat Kerry.

Totuşi, el a apreciat că jihadiştii din SI nu vor putea fi învinşi în Siria atât timp cât preşedintele Bashar al-Assad rămâne la putere. “Nu trebuie să amestecăm lucrurile şi nu vom amestecă lupta împotriva SI cu sprijinul pentru al-Assad”, a explicat secretarul american de stat.

Dacă Rusia va atacă alte poziţii decât cele ale teroriştilor, atunci “raiduri de acest fel ar ridică semne de întrebare asupra intenţiilor reale ale Rusiei: lupta împotriva ŞI ori susţinerea regimului al-Assad', a completat Kerry, susţinând totodată că operaţiunile aviaţiei militare ruse nu le vor influenţă pe cele ale coaliţiei antijihadiste conduse de SUA. Înaintea declaraţiei sale, un responsabil de la Pentagon a declarat însă, sub protecţia anonimatului, că sunt informaţii certe din teren că avioanele ruseşti au atacat forţele opoziţiei moderate, nu cele ale Statului Islamic, iar un lider al acestei opoziţii a acuzat Rusia că raidurile au provocat zeci de victime în rândul civililor.

În contextul ultimelor evenimente, Financial Times comentează că în doar patru luni, „Puţin a revenit pe scenă internaţională”, transformându-se „din paria într-un jucător important”. Pe de altă parte, Washington Post scrie că "Putin nu are o viziune clară asupra situaţiei din Orientul Mijlociu, cât mai degrabă o dorinţa de a intră în joc".

Când au început bombardamentele

Jurnalistul britanic Eliot Higgins susţine că bombardamentele ruseşti ar fi început încă din dimineaţă zilei de miercuri, vizând localitatea Talbisah, la nord de Homs, iar ţintele lovite ar fi aparţinut unor grupări anti al-Assad care nu au nicio legătură cu Statul Islamic. El a prezentat şi o serie de înregistraţi cu astfel de bombardamente, postate pe YouTube. Ulterior, raidurile au fost confirmate de Reuters, care afirmă că acestea s-ar fi soldat cu 27 de morţi, printre care 6 copii.

Higgins este fondatorul grupului independent de investigaţii Bellingcat, care recent a analizat imaginile din raportul realizat de Ministerul rus al Apărării după doborârea zborului MH17 şi a conchis că ar fi vorba de un fals, potrivit stirileprotv.ro.

Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat că sprijină decizia Kremlinului de a interveni militar în Siria cu forţe aeriene. “Această decizie este conformă cu dreptul internaţional, cu mentalitatea poporului nostru şi cu rolul special pe care ţară noastră l-a jucat întotdeauna în Orientul Mijlociu”, a afirmat protoiereul Vsevolod Ciaplin, şeful departamentului de relaţii cu publicul al Sinodului Bisericii Ruse.

Prelatul afirmă că Rusia nu poate stă indiferenţă câtă vreme creştinii, dar şi alte grupuri, sunt ţintă persecuţiilor în regiune. “Lupta împotriva terorismului e o lupta sfânta şi ţară noastră este, probabil, în acest moment cea mai activă forţă din lume care lupta cu terorismul. Nu pentru că are un interes, ci pentru că terorismul este imoral”.