Mihai Stoica, reacție dură după amenințările suporterilor CSA

Mihai Stoica, reacție dură după amenințările suporterilor CSA Sursa foto: Sport.ro

Un fost jurnalist a transmis un mesaj care l-a înfuriat la culme pe Meme Stoica. Oficialul de la FCSB a anunțat că va face plângere penală pentru amenințare.

Mihai Stoica a anunțat ca îi va face plângere unui fost jurnalist, care a lansat amenințări în spațiul public. Este vorba despre Cristi Scutariu, care a transmis, într-un mesaj postat pe contul de Facebook că, în Ghencea, noaptea este neagră și plină de teroare. Scutariu face parte din Peluza Sud a celor de la CSA Steaua și e cunoscut pentru părerile radicale.

Amenințarea este îndreptată către fanii celor de la FCSB, care vor veni în Ghencea pentru a susține echipa la meciul cu Dinamo.

Mihai Stoica face plângere penală

„Eu mâine voi face plângeri penale celor care s-au ocupat cu astfel de amenințări, dar sunt mai mult decât amenințări. Cineva se află în spatele acestor mișcări, pentru că au bani să cumpere și să facă astfel de lucruri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sunt 30-40 de inși, câți or fi, dar consider că trebuie să răspundă penal pentru așa ceva. Îi voi face plângere penală lui Cristian Scutariu, un fost jurnalist, care a amenințat, clar va fi o plângere penală în numele lui.

Acum văd că bate în retragere, dar a spus că noaptea e neagră și plină de teroare în Ghencea. Am văzut că e moderatorul unei emisiuni a fanilor CSA Steaua. Avea chiar 40 de oameni pe live-uri la un moment dat…

Trebuie să terminăm odată cu lucrurile astea. Vin și tineri și copii la meciuri. Îl ai pe Talpan pe de-o parte și îl ai și pe el cu amenințările astea. Vreau să fie trași de mânecă atunci când au astfel de declarații”, a spus Meme Stoica la Orange Sport.

Înțepături și pentru Florin Talpan

Oficialul de la FCSB a comentat și postarea pe Facebook a lui Florin Talpan. „Ar trebui o comisie medicală de expertiză, pentru că ceea ce scrie acolo e uluitor. Cum să spui prostia aia cu stadionul sau că echipa nu are performanțe. Avem mult mai multe meciuri europene din 2003 până acum, față de câte a avut echipa din 1947 până în 2003.

Avem 20 de calificări consecutive în cupele europene. Apărați Armata? Păi Armata e Ministerul Apărării Naționale… deci omul săracul este… eu citesc și sunt mâhnit, are probleme mari.

Trebuie să terminăm odată cu lucrurile astea. Vin și tineri și copii la meciuri. Îl ai pe Talpan pe de-o parte și îl ai și pe el cu amenințările astea. Vreau să fie trași de mânecă atunci când au astfel de declarații.”