Ne aşteaptă o primăvară caldă. Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Ne aşteaptă o primăvară caldă. Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Meteorologii estimează că în următoarele luni vremea va fi frumoasă în majoritatea regiunilor. În luna mai sunt aşteptate precipitaţii abundente în Moldova, Banat, Muntenia şi Oltenia.

Conform datelor ANM, în martie,temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul acestei perioade în sud-est. Astfel, în Dobrogea, Muntenia şi Banat termometrele vor arăta, în medie, valori cuprinse între două şi 7 grade Celsius, în timp ce în rest acestea vor indica între între -1 şi 6 grade Celsius. În Maramureş va ploua intens, media precipitaţiilor fiind de 80 de litri pe metru pătrat. În restul regiunilor ploaia va fi mai puţin prezentă, precipitaţiile situându-se în limite normale - 15.45 de litri pe metru pătrat. În aprilie valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a regiunilor, iar în regiunile sudice, local, se vor situa sub aceste medii. Temperaturile medii vor oscila între 4 şi 11 grade Celsius, în Moldova, şi până la 13 grade Celsius, în Banat, Oltenia şi Muntenia.

În mai, temperaturile vor fi similare mediei climatologice în vestul şi sud-estul ţării (între 14 şi 17 grade Celsius) şi se vor situa, în general, sub aceste medii în restul teritoriului (între 12 şi 15 grade Celsius).

Va ploua din plin în Oltenia, Banat, Moldova şi Muntenia de până la 110 l/mp.

Ne puteți urmări și pe Google News