Editura Evenimentul si Capital

Năstase, APEL EXTREM către Dragnea și Tăriceanu: BEHĂITUL NU AJUTĂ la nimic! MODIFICAȚI Codul de procedură penală!

Autor: | | 27 Comentarii | 36276 Vizualizari

Ex-premierul PSD Adrian Năstase îi îndeamnă pe liderii PSD-ALDE să nu mai ”behăie permanent”, întrucât asta nu ajută la absolut nimic, și să modifice în Parlament, în schimb, Codul de procedură penală. Fostul lider de la Palatul Victoria îi îndeamnă pe mai-marii din Coaliţia PSD-ALDE să profite de statutul lor şi să genereze legi solide care oprească abuzurile din Justiţie, a căror victimă crede că a fost şi el.

EVZ vă prezintă declarațiile lui Adrian Năstase.

”Se poate vorbi de plagiat sau de copy-paste?”

”Am constatat din lecturarea motivarii completului ICCJ in dosarul lui Constantin Nită, publicată in Lumea justitiei, că fragmente intregi din hotărârile „mele” de la ICCJ au fost reluate aici, fără ghilimele (teoria probelor indirecte, rolul denuntului, conditia de „maximă confidentialitate”, circumstantele agravante determinate de nerecunoasterea acuzatiilor aduse de procurori, „gradul ridicat de educatie”). Se poate vorbi, in astfel de cazuri, de plagiat sau de copy paste?

Îndemn de o duritate extremă

Pe de altă parte, urmărind, de mai multe luni, cu multă curiozitate, starea de „erectie politică” a liderilor de partide impotriva dnei Kovesi, mă intreb dacă, după mai mult de zece ani de când avertizez asupra abuzurilor din justitie si a riscului ca ceea ce mi s-a intâmplat mie să se repete, nu ar fi cazul ca parlamentarii să inteleaga că ei AU instrumentul de a indigui prin legi inteligente si echilibrate astfel de abuzuri . Inclusiv prin modificarea codului de procedură penală. „Behaitul” permanent (să mă ierte Petre Daea) nu ajută la nimic”, scrie Adrian Năstase, pe blog.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X