Editura Evenimentul si Capital

Nancy Reagan - un mod decent de a fi o Primă Doamnă influentă

Sever Voinescu
Autor: | | 3 Comentarii | 1241 Vizualizari

Cînd am aflat că Nancy Reagan a murit, prima imagine care mi-a venit în minte a fost o fotografie pe care, dacă bine îmi amintesc, am văzut-o acum mai mulți ani în presa americană.

 În ianuarie 2008, la Biblioteca Prezidențială Ronald Reagan din California, Nancy Reagan a găzduit dezbaterea celor mai bine clasați patru pretendenți în cursa internă pentru desemnarea candidatului Partidului Republican la alegerile prezidențiale americane care aveau loc în toamna aceluiași an. Patru candidați și un moderator stăteau în picioare, pe o scenă, în spatele pupitrelor lor. În fața scenei, în jurul avionului Air Force One de care s-a folosit Ronald Reagan, expus acum în Bibliotecă, vreo două sute de spectatori. În primul rînd, Nancy Reagan urmărea atentă dezbaterile. Fotografiile au calitatea de a spune adevăruri adînci.  Această fotografie spunea că cei patru vajnici politicieni americani, lideri grei ai partidului zis ”mare și vechi”, nu concurau doar pentru nominalizare, ci pentru o succesiune. După acea dezbatere, presa democrată s-a amuzat notînd că, în cursul discuțiilor, numele fostului președinte fusese pomenit de 11 ori de moderator și de aproape 60 de ori de candidați - totuși, despre ce vorbeau oamenii aceia, despre America de după Bush și despre viitorul președinte sau despre un foarte fost președinte? Nota democraților puncta ceva profund. Fiecare dintre cei patru candidați își dorea, desigur, nominalizarea, dar fiecare se dorea, de fapt, noul Ronald Reagan. Nici unul nu a ajuns să fie. După cum, pînă azi, nici un lider republican nu se poate lăuda că a egalat performanța politică a soțului lui Nancy Reagan. În 2008, sub ochii ei, gazdă a dezbaterii de sub auspiciile instituției Ronald Reagan, se dădea bătălia pentru  succesiunea morală, pentru dreptul unuia de a fi recunoscut drept urmașul politic al marelui președinte. Pînă astăzi, succesiunea a rămas vacantă.

Nancy Reagan a murit într-un moment foarte dificil pentru partidul lui Ronald Reagan. De fapt, nu a mai rămas mult din acel partid - doar legenda cu care, și astăzi, mulți republicani se mai încîntă, nostalgici. Astăzi, Partidul Republican nu știe cum să scape de cel care se îndreaptă vertiginos spre nominalizarea la candidatura prezidențială. Donald Trump dovedește, de fapt, cît de fragil a ajuns partidul lui Reagan. După cele două administrații Bush jr, Partidul Republican a avut reacții ciudate. Victoria aproape mesianică a lui Barack Obama în 2008 a generat o regrupare a paleoconservatorilor din Partid și s-a născut Mișcarea Tea Party. Deși oamenii acestei mișcări au fost foarte activi, nu s-a produs revigorarea conservatorismului american. Mai ales pentru că Tea Party nu a putut cupla cu marea masă de conservatori moderați care au susținut mereu partidul. Acum, în 2016, succesul uimitor al lui Donald Trump dovedește că Partidul Republican nu a reușit să ajungă la tonul corect, larg reprezentativ, pentru conservatorii americani, nu s-a reașezat coerent ideologic și nu a mai putut găsi stilistica specifică. Umorul, de pildă, era altădată o emblemă a Partidului Republican și o trăsătură esențială a reaganismului. Acum nu se mai caută oameni cu umor, se preferă oamenii furioși. Moartea lui Nancy Reagan în acest context, îl readuce în memorie pe Ronald Reagan pentru că pune iarăși în lumină diferența dintre un trecut glorios și un prezent problematic.

Și totuși, nu amintirile politice ar rebui să ne năpădească, chiar dacă Nancy Reagan va rămîne în istorie ca una dintre cele mai populare soții ale unuia dintre cei mai populari președinți americani - la terminarea mandatului soțului ei, Nancy înregistra printre americani o favorabilitate de 58 ”părere favorabilă” la 16 ”părere nefavorabilă”. S-a spus despre ea că a fost extrem de influentă pe lîngă soțul ei, ceea ce e adevărat, dar ar trebui să înțelegem mai bine de ce și cum s-a ajuns la această influență.

Nancy Reagan  a ajuns să se ocupe de politică pentru să își iubea la nebunie soțul, care făcea politică. Nu iubirea de politică și nici tenația jocului de putere au făcut-o pe Nancy activă politică, spre deosebire de cele mai multe soții de președinți. Sînt prime doamne care iubesc politica la fel de mult pe cît își iubesc soțul-președinte. Nancy, însă, nu a fost așa. Ea a fost o femeie care a dorit de la viață un singur lucru: să aibă un mariaj fericit. Cu Ronald Reagan, l-a avut. Ca soție de guvernator, a fost mai degrabă retrasă din treburile politice și foarte prezentă în lumea artelor. Iar ca soție de președinte, a intrat decisiv în rol după ce Ronald Reagan a fost împușcat, în martie 1981. Acea tentativă de asasinat a zguduit-o pur și simplu, iar perspectiva de a-și putea pierde soțul pentru că era președintele SUA și asta îl face ținta unor atacuri, a mobilizat-o: trebuia să aibă grijă de el. Implicarea ei în politică, de fapt, a fost aceea a unei soții protectoare care vrea să-și apere soțul politician.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate