Editura Evenimentul si Capital

Nae Ionescu, filosoful care l-a „pedepsit” pe Rege devenind antisemit

Nae Ionescu
Autor: | | 3 Comentarii | 1197 Vizualizari

Furios că Regele Carol al II-lea nu a luat în considerare ideile sale politice, marele gânditor a adoptat o retorică anti-evreiască viguroasă și a sprijinit Garda de Fier

Falia creată între Regele Carol al II – lea şi Nae Ionescu în toamna anului 1933 a fost cauzată în special de modul cum interacţiona Regele cu partidele. Nae Ionescu ar fi dorit instalarea unui regim monarhic autoritar, în care Suveranul să guverneze direct, deasupra formațiunilor politice și, mai ales, împotriva acestora, văzute ca reprezentări- simbol ale eșecului sistemului parlamentar-constituțional.


FOTO:Regele Carol al Ii-lea



În acest sens, Carol al II – lea a preferat tactica măcinării şi epuizării lente a credibilităţii partidelor, considerând, la momentul respectiv, că acestea nu şi-au consumat toate resursele de atractivitate) l-a aruncat definitiv pe „directorul de conştiinţă” al generaţiei de la ’27 în groapa nefericită a antisemitismului viguros, compus într-o cheie agresivă.

Relația cu legionarii

El vede în Mișcarea Legionară acel vehicul spiritual și politic capabil să anihileze o societate pe care o considera în derivă, cangrenată masiv de maladia imoralității, tarată de corupție și inerție și să-și aducă aportul la nașterea uneia noi, regenerate moral și spiritual.


FOTO: Corneliu Zelea Codreanu



Desigur, sprijinul pentru adepţii lui Corneliu Zelea Codreanu a fost şi un mod de a-i răspunde Regelui Carol II pentru desconsiderarea ideilor sale, dar constituţia intelectuală a lui Nae Ionescu era de natură a-l apropia de Garda de Fier.

Legătura strânsă dintre românitate și ortodoxie

Relația simbiotică era facilitată de retorica naţionalistă, ortodoxist-fundamentalistă, mistică, antidemocratică, autohtonistă şi antioccidentală a Mişcării, concepte pe care filosoful născut la Brăila le agrea.

Intelectuali seduși de „revoluția creștină”

Mutația petrecută în universul ideatic naeionescian a afectat și o întreagă pleiadă de intelectuali. Aceștia au început să migreze odată cu Nae Ionescu către extrema-dreaptă și către legionarism.

Seduşi de revoluţia spirituală (Mircea Eliade o va numi şi „revoluţie creştină” într-o anchetă a revistei „Buna Vestire”, scopul ultim al revoluţiei fiind „împăcarea neamului românesc cu Dumnezeu” 1) şi de frenezia colectivistă propovăduite de extremiştii de dreapta, unii dintre aceşti gânditori au fost atinşi de morbul rinocerizării. Nu în ultimul rând, capacitatea teoretică (uneori practică) a legionarilor de a-și pune viața la dispoziție în numele unui ideal abstract a fost percepută în aceeași cheie a binelui comun, sacrificiul fiind un gest izvorât „din credinţa adânc înrădăcinată că insul nu mai e şi nu mai poate fi decât unealtă a colectivităţii.”2)

„Român” și „bun român”

Reflexele etnocentrice şi ortodoxiste aveau un trecut bine conturat în cazul lui Nae Ionescu. Acesta făcea o distincție clară și lipsită de echivoc între un român și un bun român. Pentru el, „a fi bun român este, sub raport etnic şi spiritual, mai puţin decât a fi român pur şi simplu.”

Exemplele sale – Ion C. Brătianu sau Samuil Micu – sunt încadrate în secţiunea „buni români”, dar pentru aceasta „nu e nevoie să fii numaidecât român.” 3) Calitatea de bun român era întrucâtva exterioară românismului, acţiunile sau declaraţiile de preţuire în favoarea României fiind insuficiente. Asta deoarece „a voi să fii român nu însemnează însă a fi român.”

Totuşi, cine putea dobândi calitatea aceasta în viziunea lui Nae Ionescu? Răspunsul este dat de apartenența la ortodoxie, văzută ca „normalitate”, parte integrantă din ADN-ul istoric, iar „a fi român, nu bun român, ci român pur și simplu, însemnează a fi și ortodox”. 4)

Aşadar, Nae Ionescu considera că dacă cineva nu este ortodox (indiferent de meritele sale în calitate de „bun român”) nu putea fi integrat în „naţiune”, văzută ca „unitate spirituală.” Acesta credea că există o legătură cauzală între „rumânitate” şi ortodoxism – „Suntem (...) ortodocşi pentru că suntem români şi suntem români pentru că suntem ortodocşi.” De asemenea, oricine se năştea ortodox, nu putea fi catolic sau iudeu, reciproca fiind la fel de valabilă. Era logica determinismului istoric, „formele de viaţă spirituală, condiţionate toate istoriceşte, nu se transmit, ci se nasc.”5)

Ca o consecinţă directă, Nae Ionescu era net împotriva teoriei asimiliste. La îndemnul lui Nicolae Iorga adresat evreilor de a se boteza, filosoful îl contrazice pe istoric, considerând că „trecerea la creştinism este pentru un evreu (...) imposibilă”, comiţându-se „cu bună ştiinţă un fals în domeniul spiritual.” În cazul în care evreul ar fi acceptat botezul și implicit convertirea la creștinism, acesta „nu va fi decât o sinistră epavă spirituală, corcită și condamnată sterilității.”6) Exclusivismul său religios era îndreptat împotriva tuturor, nu numai a evreilor, astfel că nu putem vorbi de un antisemitism fundamentalist înainte de 1933, ci de unul care se încadra în curentul dominant în epoca interbelică, dar nu mai puţin condamnabil.

Mihail Sebastian a fost martor la radicalizarea mentorului său

Tranziţia spre antisemitismul contondent se observă cel mai bine în anul 1934. Mihail Sebastian îl rugase pe mentor să-i scrie prefaţa la romanul de debut în 1931. Nu se va întâmpla – debutul se va produce în 1932 cu volumul „Fragmente dintrun carnet regăsit” – dar ideea prefaței a rămas.

Naivitatea sau credinţa că Nae Ionescu a rămas neschimbat, Sebastian fiind „sigur cămi va scrie prefaţa din 1931” l-a costat. Faptul că nimic „nu avea dreptul să-i modifice gândirea asupra unei drame, ce nu e nici de azi, nici de ieri, ci de totdeauna” 7) poate fi un argument solid.


FOTO:Naivitatea sau credinţa că Nae Ionescu a rămas neschimbat, Sebastian fiind „sigur cămi va scrie prefaţa



Drama nu se schimbase, dar Nae Ionescu, da. Totuşi, este foarte greu de crezut că Mihail Sebastian nu simţise că mentorul său nu mai avea aceeaşi atitudine faţă de evrei, că episodul din toamna anului 1933, încheiat cu arestarea sa, nu a produs modificări în comportamentul lui Ionescu, că antisemitismul său era de ocazie, un puseu cauzat de o mică supărare.


Gestul scriitorului de a nu renunța la prefața vădit antisemită a filosofului este de apreciat.


Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate