Editura Evenimentul si Capital

Multe locuri de muncă, puțini doritori! Șomerii vor să plece „afară”

Autor: | | 2 Comentarii | 1386 Vizualizari

Conform datelor oferite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, 31.464 de locuri au fost comunicate de către angajatori ca fiind vacante, în mod repetat.

Acest număr a fost înregistrat în primele trei luni ale anului 2018, reprezentând opțiuni ideale de muncă, destinate persoanelor în căutare de job-uri. În luna martie, cifra cetăţenilor români care nu ocupau niciun post se învârtea în jurul numărului de 600.000, iar acest deficit se află în continuă extindere.

Refuzul celor care aleg să rămână șomeri în acte se datorează opțiunii de a lucra peste hotare, în țări europene.

Anul trecut românii au preferat să lucreze în țară

Ministerul Muncii și Justiţiei Sociale sugerează dublarea contigentului de lucrători străini, potrivit proiectului de Hotărâre, anunţat pe pagina ministerului, în ideea că anul în curs va aduce foarte multe cereri pentru plecări în afară.

„Totodată, potrivit celor comunicate de către Inspectoratul General pentru Imigrări, în comparaţie cu anul 2017, în anul 2018 se observă o creştere cu 54% a numărului de avize de muncă eliberate (numărul avizelor de angajare pentru lucrători permanenţi eliberate în 2018 s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017).

Raportat la numărul cererilor de eliberare a avizelor de muncă depuse în perioada sus menţionată, se constată că, în anul 2018, acestea au crescut cu 55% - 1.385 cereri primite în perioada 01.01.- 03.05.2017 şi 3.124 cereri primite în perioada 01.01. - 03.05.2018”, se precizează în Nota de fundamentare.

Studiu: se țintește spre Europa de Vest

Conform unui studiu, o treime dintre românii şomeri nu au încredere în piaţa muncii și sunt de părere că este puţin probabil să îşi găsească un job stabil. Intenţiile acestora se canalizează pe relocarea într-un alt oraş, sau chiar pe emigrarea spre ţările din vestul Europei, mult mai dezvoltate pe piaţa muncii sau economică.

Pagina 1 din 1
Tag-uri: locuri, munca, someri



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X