La Moscova, dacă scoți banu’, te poți fotografia alături de Putin. Nu e prea scump, deoarece sînt mai mulți! GÂNDUL lui CRISTOIU

La Moscova, dacă scoți banu’, te poți fotografia alături de Putin. Nu e prea scump, deoarece sînt mai mulți! GÂNDUL lui CRISTOIU

La întoarcerea de la Stalingrad, mersul biletelor de avion ne-au obligat, pe mine şi pe Florian Bichir, să facem un popas de o jumătate de zi la Moscova.

Am ajuns de la Stalingrad pe Şeremetievo după-amiază, am făcut pînă la ambasadă un drum cu ambuteiaje enorme (deși sînt autostrăzi cu șase benz pe sens!) preţ de vreo oră şi ceva, trecînd pe lîngă malluri uriașe (unde poți cumpăra orice, de la periuțe de dinți pînă la elicoptere), iar de la ambasadă istoricul Ilie Schipor, pe care-l ştiu din cartea scoasă în 1995 împreună cu Florin Constantinescu Trecerea Nistrului, 1941 drept un neobosit căutător de documente, am dat o raită prin Capitala Imperiului Rus.

Florian Bichir era întîia oară la Moscova şi, fireşte, în Rusia. Eu mai fusesem de cîteva ori. Înainte şi după 1989. Ultima oară, în 2003, călătorisem ca membru al echipei de presă de proporţii invitate de Ion Iliescu să-l însoţească la semnarea Tratatului româno-rus. Cu prilejul semnării s-a înfiinţat o Comisie româno-rusă privind Tezaurul. La ambasada României de la Moscova, sîmbătă, 30 septembrie 2017 l-am întîlnit pe acad. Ioan Aurel Pop, venit să pregătească următoarea rundă de discuţii. Au trecut de atunci 14 ani. Nu s-a mişcat nimic în materie de Tezaur. Vor mai trece 100 de ani. Nu văd cum s-ar putea mişca ceva şi în această sută de ani. Și nu pentru că distinșii noștri istorici n-ar avea argumente privind dreptul nostru de a-l primi înapoi, ci pentru că România n-are argumentele SUA ca să-i convingă pe ruși.

Dată fiind condiţia lui Florian Bichir, am poposit în Piaţa Roşie, am dat o raită pe la GUM, am intrat în Capela Ivoron de lîngă Poarta Reînvierii, unde am pus şi eu o lumînare, iar Florian Bichir şi-a cumpărat o cruciuliţă, am vrut să mergem să vedem Lublianka, dar am renunţat, ne-am suit în metrou pînă la Kievskaia, şi de aici, cu troleibuzul am ajuns pînă la ambasadă. Faţă de călătoriile anterioare, am avut uriaşul avantaj al însoţirii de către Ilie Schipor. Un ghid dublat de un cunoscător al Rusiei de azi şi dintotdeauna.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cele arătate de el au fost însoțite de comentarii la nivel de adîncime socio-istorică. Din călătoriile anterioare am scos un lung reportaj, La Moscova!, La Moscova!, publicat în volumul În vestă printre fracuri, din seria Lumea văzută de un român rupt în fund. Tot în această serie, dar în volumul Prin dormitoarele Casei Albe, am publicat Forţele armate corale ale URSSCozile imperiale de la Moscova. Ar trebui să aştept o altă vizită care, adăugată acesteia, ar asigura materia pentru un nou reportaj. Cum însă nu prea văd la orizont o călătorie la Moscova, mă grăbesc să public însemnări din călătoria asta sub înfăţişarea unor comentarii la fotografii.

Într-un reportaj mai vechi publicat în seria Lumea văzută de un român rupt în fund descriam popasul meu din 2003, la GUM (Glavnîi Universalnîi Magazin), celebrul Magazin Universal din Piaţa Roşie. Scriam atunci:

„Înainte de 1989, am fost la celebrul GUM, magazinul intrat în istoria literaturii graţie lui Maiakoveschi. După ce şi-ar fi cumpărat vreo pereche de galoşi, poetul s-a simţit atît de bine în ei, încît a trîntit un adevărat imn hardurghiei din Piaţa Roşie. Comunismul s-a prăbuşit. Nu însă şi GUM-ul. Asemenea Kremlinului, Pieţei Roşii, chiar şi Mausoleului leninist, el a rămas în picioare. Adaptîndu-se noilor vremuri. Înainte, GUM-ul se remarca prin forfota unei mulţimi venite să cumpere galoşi, samovara, pufoaice. Şi azi dai peste aceleaşi grămezi de oameni agitaţi. Ei cumpără acum parfumuri aduse de la Paris, blănuri de la Londra, aparatură electronică de la New York”.

Mai scriam atunci că preţurile de aici depăşeau nivelul de la care o iei la goană cu portofel cu tot. Un pix era o sută şi ceva de dolari. În Rusia tot ce e de firmă occidentală costă de te zvîntă. Acum, pe Şeremetievo la controlul antitero, mi-au luat tubul de spumă de ras. Ca să cumpăr unul am intrat în Magazinul Duty free de aeroport Interne. Un tub costa 100 de dolari!

După raita prin Piaţa Roşie, am intrat la GUM. La intrare, trebuia să treci prin poarta de verificare a bagajelor. De altfel și-n Piața Roșie intri doar prin anumite locuri, desemnate de baraje, sub privirile atente ale polițiștilor. Cum noi n-aveam bagaje, poliţistul de lîngă aparat, nu ne-a controlat.

GUM mi s-a părut acum mai cu sclipici occidental ca data trecută. După ce-am mîncat o îngheţată (la GUM!), am străbătut culoarul pînă la celălalt capăt. Am întîlnit şi am fotografiat o secvenţă unică în felul ei, tipică Rusiei postcomuniste definite prin ceea ce străinii numesc New russians: Un ghiorţan care-şi făcea pantofii contracost în timp ce el îşi verifica e-mailurile.

 

Văzută dintr-o parte, Piaţa Roşie e o scenă imensă, cu Mausoleul lui Lenin în fundal şi Turnul Spaski şi Steaua Roşie (rămasă în vigoare şi după prăbuşirea Comunismului) în văzduh. Vedeta turistică a Pieței și a Moscovei rămîne și acum cînd imperialismul s-a dovedit groparul comunismului și nu invers, cum scria întemeietorul statului sovietic, Mausoleul lui Lenin.

Dacă întrebi un polițist unde e bustul lui Stalin de lîngă Mausoleu, acesta îți va răspunde Acolo unde sînt flori depuse. La 5 martie 2015, în Piața Roșie a fost instalat – din inițiativa Uniunii Ofițerilor Sovietici şi cu aprobarea lui Vladimir Putin – un bust al lui Stalin.

În Piaţa Roşie şi în împrejurimi ai şansa să te tragi în poză alături de Ţar, Stalin, Lenin, Engels, aristocrate de la Curtea Ţarului.

În timp ce Marx stă la taifas cu cineva, Lenin fumează.

Te poţi poza şi alături de Vladimir Putin. L-am pozat cu greu. Nu pentru că fotografierea lui ar fi interzisă de KGB, ci pentru că vrea bani pentru asta.

 

 

Staţiile de metrou din Moscova merită văzute mai ceva ca Muzeul Luvru. În staţia Piaţa Roşie, construită în 1938, coloanele care despart cele două linii sînt marcate de statui întruchipînd tipurile simbol ale URSS. Printre acestea se găseşte şi Grănicerul cu cîinele. Tradiţia spune că mîngîind cîinele pe bot îţi merge bine în ziua aia. Am urmărit fascinat cum 9 din 10 călători, trecînd pe lîngă cîine întindeau mîna şi-l mîngîiau pe bot.

Printre statui se găseşte şi o colhoznică. Nici sînii, nici şoldurile nu sînt albiţi. Nici unui bărbat rus nu i-a trecut prin cap, din 1938, pînă acum, să pună mîna în chip deşucheat pe colhoznică.

Staţiile de metrou au rămas de pe vremea URSS cu picturi menite a înfăţişa propagandistic realităţile sovietice. Tabloul de mai sus se întîlneşte în staţia Kievskaia, de unde se urcă la Gara Kievskaia pentru trenurile de Kiev de altădată. În prima parte tabloul reprezintă omagiul adus de masele populare ucrainene unui luptător în Marele Război. După care vine bucuria vieţii de pace.

Complexele comerciale stau sub semnul modernităţii îndrăzneţe. Totul e să ai bani de aruncat Să fii oligarh sau amantă de oligarh.