Cel puţin 10 morţi și case distruse în incendiul unui puţ de petrol ilegal. Informații de ultimă oră!

Cel puţin 10 morţi și case distruse în incendiul unui puţ de petrol ilegal. Informații de ultimă oră!

Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva zeci au fost rănite în incendiul declanşat miercuri la un puţ de petrol ilegal din vestul Indoneziei, au anunţat autorităţile acestei ţări din Asia de Sud-Est, relatează AFP.

O scurgere de petrol a provocat un incendiu uriaş în plină noapte, în jurul orelor 01.30 (marţi, 18.30 GMT), distrugând cel puţin trei case, în timp ce pompierii continuau să lupte cu flăcările în cursul dimineţii.   Focul este în continuare activ şi încă nu a fost stăpânit", a declarat şeful subdistrictului Ranto Peureulak, Saiful, care nu are nume de familie ca numeroşi indonezieni, potrivit agerpres.ro. Cel puţin 10 persoane au murit în incendiu şi bilanţul se poate agrava, zeci de persoane fiind rănite, a adăugat el.

Pompierii continuau să toarne apă pentru a încerca să oprească incendiul, izbucnit într-o zonă de locuinţe, cu ajutorul unor angajaţi ai companiei naţionale a petrolului Petramina, echipaţi cu materiale speciale pentru acest gen de incident.

În estul provinciei Aceh sunt numeroase puţuri de petrol exploatate frecvent ilegal de către localnici.

Ne puteți urmări și pe Google News