Editura Evenimentul si Capital

Ne mor Dascălii | ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Autor: | | 1 Comentarii | 849 Vizualizari

Ştiu. Acesta nu este un loc pentru depunerea coroanelor. Nu e nici peretele deplângerii (deşi, de foarte multe ori, am şezut în faţa lui şi am deplâns!). Nici rubrică de pompe funebre.

Nici coloanele cu „Decese” din mica publicitate (nu doar pentru că „Marea publicitate” se ocupă cu vopseşti uşor, cu brânza prafolact, cu balonările şi cu salteaua Dormeo, ci fiindcă „DCSL”, „pierderile”, „dispariţiile” – fulgerătoare sau după lupte pierdute – au devenit atât de banale, atât de ignorate în satul acesta neghiob şi rece, numit România, încât vom ajunge ca, într-o zi, fiindcă tot o ţinem dintr-un absurd în altul, să murim cu toţii şi noi să nu ştim!).

Acesta este un spaţiu în care vorbim despre mirările noastre, în timp ce rătăcim printr-o ţară care nu e gata. E neterminată. Unde – la fel ca şi prostia, ignoranţa, sminteala, impostura, aroganţa şi mitocănia – nici durerea nu are margini. Şi, fiindcă, vremnu vrem, n-avem ce face şi trăim de pe o zi pe alta aici, trebuie să mai aducem vorba, când şi când, şi de suferinţă. Nu doar de manelişti, implanturi mamare sau împerecheri de feţi-hidoşi cu feţe-ipsosate.

Acum, revenind la titlul intervenţiei noastre, vreau să spun că despre învăţământ şi educaţie se poate vorbi şi frumos, cu râvnă şi preţuire, chiar şi fără să fim obligaţi să privim tot timpul la nerozia vulgară, precum un nimb al figurii schimonosite de durerea provocată de neputinţa de a înţelege ce i se întâmplă, a celui care conduce în acest moment destinele instrucţiei naţionale. Chiar dacă în fruntea ministerului „de resort” se află acest inepuizabil „construct uman”, absolut bizar – un amestec de „universal stupid man”, Georges Dandin (să pună mâna să se ducă la carte, ca să afle!) şi Păcăliciul de la jocul copiilor şi, probabil, ieşit tumultuos din împerecherea bicisnică dintre un dihor narcolept-melancolic şi o aspidă plină cu ser fiziologic, aproape cel mai sinistro-caraghios personaj al vieţii publice (Cantemir ar fi plesnit de invidie!) – ei bine, eu cred că învăţământul românesc încă mai are zăcămintele sale preţioase de bun simţ şi rânduiala creştină de a-şi aminti, cu respect şi veneraţie, de dascăli.

E vorba – asta, ca să nu apară vreun echivoc pe str. Gen. Berthelot – de Dascăli! Domnul Octavian I. Andreescu a fost unul dintre aceşti Dascăli unici ai patrimoniului românesc de înţelepciune şi chibzuinţă. Un fel de Domn al Şcolii. De limba şi cea mai de română literatură. Un bărbat de esenţă tare, înalt, frumos, un chip cu trăsături ieşite parcă din tiparul unei efigii romane, cu o coamă leonină înspicată şi cu buzele mereu arcuite în jos (parcă amintindu-ne că e musai să avem sapienţa de a ne îndoi de tot şi de toate, însă cumsecade, că frumuseţea e al naibii de vremelnică, iar veşnicia trebuie privită cu o prudenţă prefirată până la nemulţumire!).

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate