Hai să dăm mână cu mână, (măcar) pentru Monumentul Marii Uniri!

Hai să dăm mână cu mână, (măcar) pentru Monumentul Marii Uniri!

În urmă cu câțiva ani, regretatul sculptor român Marcel Guguianu îmi povestea cu nostalgie că, pe la finele anilor ’70, după marele cutremur din București, când Nicolae Ceaușescu demarase proiectul de construire a Casei Poporului, se interzisese folosirea marmurei autohtone pentru altceva decât pentru giganticul edificiu.

Drept care, lipsit de materia primă a operelor sale , remarcabilul artist român – decedat în 2012, la 89 de ani, și în memoria căruia la Bârlad, pe strada Guguianu continuă să existe „Pavilionul Guguianu”, pe care vă recomand să-l vizitați! – a profitat de oferta primită de la artiști din fosta Iugoslavie, pentru un stagiu la o tabără de sculptură, în contextul căreia a fost rugat să și expună câteva dintre lucrările sale. Și cum la vernisaj fusese invitat chiar Iosif Broz Tito, căruia organizatorul galeriei i-a povestit necazul lui Guguianu, s-a petrecut ceva cu adevărat memorabil. Impresionat de sculpturile lui Marcel Guguianu, deci de valoarea sa artistică, și aflând că artistul român e în criză de materie primă, l-a invitat să privească împreună muntele din fața clădirii, spunându-i: „Vezi muntele ăla de marmură? Din acest moment e al tău, îl ai la dispoziție și ia câtă marmură îți trebuie!”

Firește că Marcel Guguianu a primit cu bucurie și recunoștință fabulosul dar, iar una dintre lucrările sale tronează și astăzi în centrul orașului de acolo, dar am rememorat acest episod pentru că l-am întâlnit deunăzi pe Mihai Buculei, alt valoros sculptor român, cel care trăiește în aceste zile o poveste aproape similară cu cea a regretatului Guguianu. Cu deosebirea că el, artistul care a câștigat licitația de realizare a Monumentului Marii Uniri de la Alba Iulia, nu de marmură are nevoie, ci de… piatră - piatră, mai exact de un anume calcar, de o calitate superioară celui cu mare conținut de fier existent în carierele noastre.

Acest calcar se găsește la Vratsa, în Bulgaria, unde există și utilajele care îl pot tăia în blocurile mari, necesare uriașului monument de la Alba Iulia, care va avea o înălțime de 22 de metri, echivalentul unui bloc de 7 etaje, și va „înghiţi” circa 1200 de tone de piatră! Ei bine, puteți crede sau nu, dar, deși proiectul lui Mihai Buculei a fost declarat câștigător încă din…1993, când a avut loc concursul oficial, lucrurile trenează și azi, în ciuda atâtor guverne și atâtor miniștri ai culturii care s-au perindat pe la Palatul Victoria. Iar acum ne trezim în evidentă criză de timp, semnalată inclusiv de președintele Iohannis, în condițiile în care bugetul alocat pentru piatra cu pricina e de numai…50.000 de euro, bani cu care nu s-ar putea ridica nici măcar un monument din ipsos! Şi banii nu sunt nici pe departe singura problemă, ci și teoretica împărțire a responsabilităților între finanțatorii proiectului, care sunt Ministerul Culturii și Primăria Alba Iulia, din totalul bugetului alocat prin lege (18,8 milioane RON) și publicat încă din 17 decembrie 2017 în Monitorul Oficial, 10,3 milioane fiind în sarcina ministerului, iar restul de 8,5 milioane – în cea a administrației locale. De mișcat însă tot nu s-a mișcat nimic, ceea ce le-a dat ideea oficialilor locali să gândească în locul monumentului o… hologramă, deşi sculptorul Buculei s-a declarat dispus să renunțe chiar la o parte din suma care i s-ar cuveni ca drepturi de autor, numai să poată aduce blocurile de piatră de la Vratsa și să demareze, în sfârșit, lucrările!

Ne puteți urmări și pe Google News

Eu cred că, după toate aceste întârzieri și poticneli, după protestele consumate, după întâmpinările disperate ale lui Mihai Buculei și, repet, după semnalul dat de chiar șeful statului, ar fi cazul să se reunească de urgență sculptorul autor al proiectului , cu ministrul George Ivașcu și cu primarul Mircea Hava. De ei trei depinde practic totul, numai să vorbească aceeași limbă. În tempo-ul lui „Hai să dăm mână cu mână…”, acum, la sărbătorirea a 100 de ani de Românie, măcar pentru ridicarea Monumentului Marii Uniri!